Ministerul Educației și Cercetării a comunicat pentru AGORA că instituția nu cunoaște dacă există sau nu petiții colective care ar fi întocmite împotriva implementării disciplinei integrate Științe.
Chiar și așa, responsabilii de la minister susțin că „rezistența și panica sunt firești”, atâta timp cât „nu sunt create toate condițiile pentru a răspunde nevoilor și așteptărilor de implementare”.
Reacția MEC vine în contextul în care redacția AGORA a recepționat un mesaj de la un cititor care își dorește să-și păstreze anonimatul. Persoana ne-a comunicat că este părinte al unui elev și face parte dintr-un grup creat pe o aplicație de socializare, din care fac parte și părinții altor elevi.
Potrivit sursei AGORA, părinții au primit din partea administrației liceului un mesaj prin care sunt îndemnați să completeze „formularul de colectare a feedback-ului” lansat de ministerul Educației și Cercetării în privința Conceptului Dezvoltării Curriculumului Școlar.
Mesajul îndeamnă părinții „categoric să nu bifeze poziția a-2-a, Științe, clasa V-VII”.
Mesaj parvenit de la un cititor AGORA
Sursă: Cititor AGORA
La accesarea formularului, se observă că la punctul șapte figurează întrebarea „Sunteți de acord cu studierea următoarelor discipline integrate”? Printre variantele de răspuns figurează și opțiunea „Științe cl. V-VII”, la care se face referință în mesaj cu îndemnul de a nu o selecta.
Extras din formularul de colectare a feedback-ului
Ministerul Educației și Cercetării
Ce spune Ministerul Educației și Cercetării?
Nu cunoaștem despre existența unor petiții colective sau inițiative, dar considerăm firească rezistența, dat fiind etapa la care se află dezvoltarea curriculară în parcursul acesteia de 3 ani ( 2024-2027). Atât timp cât nu sunt create toate condițiile pentru a răspunde nevoilor și așteptărilor de implementare, rezistența este firesc să fie mare și să genereze panică.
Autor: Natalia Porubin, comunicatoare a Ministerului Educației și Cercetării
Suplimentar, MEC a menționat că „formularul de colectare a feedback-ului este plasat pe site-ul instituței și nu a fost expediat instituțiilor de învățământ. Totodată, nu este unica modalitate de consultare a opiniei publice”.
Ce presupune disciplina integrată Științe?
Potrivit conceptului dezvoltării curriculumului școlar propus de MEC, pentru anul 2027, este propusă introducerea disciplinei integrate Științe pentru elevii treptei gimnaziale, din clasa a-V-a până în clasa a-VII-a.
Ceea ce însemnă că, în ipoteza implementării ideii, elevii vor studia disciplina Științe, care va fi constituită din Fizică, Biologie și Chimie.
Respectiv, cele trei discipline ar putea să nu mai existe separat.
Extras din Conceptul Dezvoltării Curriculumului Școlar propus de MEC
Sursă: Ministerul Educației și Cercetării
Orice cetățean al Republicii Moldova are dreptul la a-și exprima opinia și în acest scop MEC a lansat pentru consultare publică pe particip. gov.md conceptul de dezvoltare curriculară și a lansat și un instrument de colectare a feedbackului online care poate fi accesat de oricine, oricând tocmai în acest scop. Opiniile și sugestiile beneficiarilor educaționali va fi colectată în cadrul evenimentelor consacrate consultărilor publice.
Autor: Natalia Porubin, comunicatoare a Ministerului Educației și Cercetării
Totodată, MEC comunică că este în procesul consultărilor publice online în perioada lunii iunie și câteva cu format fizic în luna iulie pentru a crea spațiu de discuție cu diferite grupuri țintă.
La data de 14 iunie au avut loc consultări publice online cu 150 de elevi din toată țara. Următorul eveniment de consultări publice online cu directorii de școli va avea loc pe 19 iunie cu începere de la 13.30. În cadrul acestor evenimente se va mediatiza și formularul pentru cei care nu au reușit să se expună sau vor să-l distribuie cu cei interesați. MEC încurajează toți cei interesați să se expună și să manifeste discernământ în răspunsul acestora la diferite presiuni sau constrângeri a-și expune liber opinia.
Autor: Natalia Porubin, comunicatoare a Ministerului Educației și Cercetării
CONTEXT. Ministerul Educației și Cercetării a lansat proiectul noului concept de dezvoltare a curriculumului școlar, viziunea generală a căruia, potrivit autorităților, „este de a alinia curriculumul național la necesitățile pieții muncii, la provocările globale și a asigura competitivitatea elevilor la nivel internațional”.
Documentul este expus pentru dezbateri publice până în luna august 2024.
Acesta descrie viziunea și obiectivele dezvoltării curriculare din următorii ani și servește drept punct de pornire pentru revizuirea curriculumului.
Conform calendarului propus, noul curriculum ar urma să fie implementat în școli în 2027.
Totodată, conceptul propune un model de plan cadru alternativ care va putea fi implementat de școlile care o vor dori din 2025.
Ulterior, după consultarea cu toate părțile a conceptului de dezvoltare a curriculumului școlar, potrivit MEC, vor fi elaborate cadrul de referință al curriculumului național, planurile-cadru de învățământ, noile generații de curriculă și toate produsele curriculare aferente.
