În urma evaluărilor, Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională constat faptul că „Media-Resurse” este companie afiliata grupului oligarhului fugar, Ilan Șor, iar fondatorul companiei, Chitoraga Dumitru, este asociat acestuia și se afla pe lista de sancțiuni. Astfel, în cadrul ședinței Consiliului s-a propus și aprobat refuzul „admiterii prealabile pentru investițiile de importanță pentru securitatea statului”.
Cu alte cuvinte, posturilor de televiziune TV 6 și Orhei TV le-au fost retrase actele permisive pentru emisiile de televiziune și serviciile audiovizuale.
„Înstrăinarea acțiunilor sau părților social deținute în termen de 60 de zile de la data notificării, cu aplicarea clauzei de schimbare a controlului pentru „Media-Resurse”, se arată în procesul verbal al Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională.
În același document se menționează că potrivit informației deținută de Registrul de Stat al Persoanelor Juridice referitoare la Media Resurse „sunt aplicate: interdicție din partea unui executor judecătoresc și interdicție de înstrăinare a părții sociale aplicată prin ordinul Serviciului Fiscal de Stat”.
CONTEXT. În decembrie 2022, Primul în Moldova, Accent TV și alte patru posturi de televiziune (TV6, Orhei TV, NTV Moldova, RTR Moldova) au fost blocate de către Comisia de Urgență.
După cum se menționa în anunțul Guvernului, canalele au fost blocate pentru că aparțin unor persoane aflate sub sancțiuni internaționale (Plahotniuc și Șor) și pentru „a proteja spațiul informațional național și a preveni riscul dezinformării și manipulării opiniei publice”.
Iar la 13 octombrie 2023, Consiliul Audiovizualului a refuzat să reînnoiască licența de emisie a postului Primul în Moldova, deoarece cererea nu a respectat conceptul general al postului, care este principalul criteriu de reînnoire a licenței. Se pare că conceptul postului de televiziune Primul în Moldova spune un lucru, dar cererea spune altceva, motiv pentru care CA a refuzat să o ia în considerare.
Citește și: Postul de televiziune blocat, Primul în Moldova s-a „mutat” la televiziunea publică din Găgăuzia
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.