Executivul european a anunțat măsura la începutul lunii. Decizia vine în urma unei cercetări, rezultatele căreia indică faptul că dimensiunea marea subvențiilor permite producătorilor chinezi să își ofere mașinile electrice pe baterii la prețuri mult mai mici decât cele asamblate în UE, unde energia și costurile forței de muncă sunt mult mai ridicate. Diferența de preț a declanșat o creștere rapidă a importurilor de astfel de mașini produse în China: de la o cotă de piață de 3,9% în 2020 la 25% la sfârșitul anului 2023, potrivit Comisiei Europene.
„Acest val de importuri low-cost reprezintă o „amenințare de prejudiciu economic” pentru industria UE, care ar putea duce la pierderi devastatoare și ar putea pune în pericol peste 12 milioane de locuri de muncă directe și indirecte, avertizează executivul”, se arată în argumentarea Executivului.
Conform documentului legat de intrarea în vigoare a aplicării taxelor suplimentare pentru vehiculele electrice din China, taxele sunt diferențiate, fiind calculate în funcție de companie, cifra de afaceri anuală și valoarea suspectată a subvențiilor primite.
Astfel, tarifele suplimentare vor fi pentru BYD de 17,4%, pentru Geely de 19,9%, pentru SAIC de 37,6%, pentru producători chinezi care au cooperat la anchetă, dar nu au fost eșantionați individual, inclusiv Tesla și BMW, de 20,8%, iar pentru cei nu au cooperat de 37,6%.
Introducerea taxelor va fi o măsură, deocamdată, provizorie, scrie Euronews. Tarifele vor rămâne în vigoare până la luarea unei decizii finale, în patru luni, după ce țările vor fi consultate, iar în cazul în care nu se va obține majoritatea calificată, adică 15 state membre reprezentând 65% din populația blocului, să susțină propunerea, aceasta va fi blocată.
Între timp, Bruxellesul și Beijingul vor purta discuții despre posibilele soluții care ar putea fi aplicate și ar evita introducerea permanentă a tarifelor.
„Ceea ce dorește UE este o soluție. Nu este vorba de introducerea tarifelor. Introducerea tarifelor nu este un obiectiv în sine, este un mijloc de a corecta un dezechilibru și o situație concurențială neloială în detrimentul producătorilor de vehicule electrice din UE în comparație cu cei care produc în China”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.