Atunci, acesta a fost plasat în arest în vederea extrădării.
Autoritățile britanice îl căutau pentru executarea unei pedepse de 21 de ani și cinci luni de privațiune de libertate pentru comiterea infracțiunilor de „deținere de arme de foc și muniții și comiterea altor fapte ilegale”.
Totodată, acesta era căutat de autoritățile britanice pentru infracțiuni legate de traficul ilegal de droguri.
Oamenii legii din Marea Britanie investigau, de asemenea, în privința lui Izzet Eren, fapte de conducere a unei organizații criminale, instigare la traficul ilicit de droguri și contrabandă cu droguri, pregătirea pentru furnizarea unui drog controlat și alte fapte legate de falsificare de acte.
Pe parcursul anilor 2022 – 2023, autoritățile moldovenești au primit, în total, patru cereri de extrădare din partea Marii Britanii, care, în termenii legali, au fost înaintate în instanța de judecată, iar la moment, se află în examinare, a comunicat Procuratura Generală a R. Moldova.
La câteva zile după reținerea în R. Moldova din 2022, bărbatul a depus o cerere de azil către Inspectoratul General pentru Migrație (IGM).
Acest fapt, în coroborare cu prevederile legale care nu permit extrădarea persoanelor cărora li s-a acordat dreptul de azil, a dus la imposibilitatea examinării în fond a demersurilor de extrădare, până la luarea unei hotărâri definitive și irevocabile pe cererea adresată Inspectoratului General pentru Migrație.
Autor: Procuratura Generală
În octombrie 2022, IGM a emis Decizia de respingere a cererii de azil. Această decizie a fost atacată de Izzet Eren și avocatul lui prin trei acțiuni în contencios administrativ, la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani.
Procurorii comunică că persoana nu a putut fi menținută în arest ținând cont de „tergiversarea examinării cererii de azil”.
În urma unor multiple peregrinări a cazului de la judecătoria de fond la Curtea de Apel, hotărârea pe fondul cauzei și anume menținerea Deciziei IGM, a fost luată abia peste doi ani, la data de 03.07.2024. Faptul tergiversării îndelungate a examinării cererii de azil, de la depunere până în prezent, a dus la imposibilitatea menținerii în stare de arest a persoanei, și aplicarea unei măsuri preventive alternative, reieșind din faptul, că pe o cerere de extrădare, Codul de procedură penală prevedere posibilitatea menținerii în stare de arest până la 180 de zile.
Autor: Procuratura Generală
Procuratura Generală susține că a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la tergiversare. Adresarea PG a fost, însă, respinsă ca neîntemeiată.
Despre situația creată, Procurorul General a informat și sesizat la 03.04.24 Consiliul Superior al Magistraturii, cu descrierea detaliată a faptelor de tergiversare la examinarea în contencios administrativ. La 31.05.2024, CSM ne-a informat că Inspecția judiciară a respins ca neîntemeiată adresarea Procurorului General. Decizia dată a fost contestată și nu avem în prezent un răspuns final.
Autor: Procuratura Generală
CONTEXT. Un bărbat a fost împușcat în plină stradă, la o terasă din sectorul Rîșcani al capitalei, la 10 iulie 2024.
Forțele de ordine roagă cetățenii să contacteze de urgență oamenii legii dacă îl observă pe străzi, dar să evite contactul cu acesta, deoarece este înarmat.
De menționat este faptul că poliția examinează versiunea „reglării de conturi”. Oamenii legii au anunțat că victima făcea parte din cadrul unei grupări criminale. Astfel, se ia în calcul „lichidarea intenționată a victimei pentru a împiedica unele declarații pe care le-ar fi putut face într-un dosar”.
Potrivit poliției, persoana care a decedat a fost, anterior, anunțată în căutare pe canalele Interpol de către autoritățile Regatului Unit al Marii Britanii, cu scop de arest și extrădare, fiind învinuită de comiterea unor infracțiuni de contrabandă și de comercializarea heroinei.
Bărbatul nu fusese extrădat, fiindcă a depus cerere de azi, acum doi ani. Solicitarea i-a fost refuzată, dar, până la moment, nu există o decizie definitivă a instanței de judecată pe acest caz, transmit oamenii legii.
Anterior, acesta a fost plasat în arest, dar a fost eliberat în urma deciziei instanței de judecată.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.