Pe lângă obligația de a declara introducerea și scoaterea din țară a banilor și altor obiecte prețioase, la trecerea frontierei persoanele fizice au și o serie de drepturi, explică Serviciul Vamal.
Aveți dreptul de a introduce și scoate numerar în monedă națională și valută străină, dar și valori mobiliare și instrumente de plată. Suma totală a acestora nu trebuie să depășească 10.000 de euro de persoană, caz în care nu veți fi obligați să prezentați acte de proveniență a bunurilor/finanțelor.
De asemenea, aveți dreptul de a scoate numerar și valută străină în sumă de peste 10.000 de euro, dacă prezentați acte ce confirmă proveniența acestora.
Printre interdicții se numără nedeclararea sumelor de bani mai mari de 10.000 de euro, dar și introducerea sau scoaterea banilor sau cecurilor de călătorie în bagajele neînsoțite.
Mai multe informații la acest subiect, găsiți aici.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.