Tarlev a menționat că va candida la scrutinul prezidențial „la invitația mai multor compatrioți”.
În aceste timpuri grele, pentru patria noastră Moldova, la rugămintea și îndemnul multor compatrioți am decis să accept invitația de a participa mai activ în viața politică și economică a țării noastre. Dragi compatrioți ai Moldoviei, cu profund respect față de dumneavoastră de istoria neamului, a valorilor și tezaurului nostru cultural, etnic și spiritual, ca un patriot creștin și iubitor de țară, vreau să vă aduc la cunoștință intenția mea de a participa în calitate de candidat independent în viitoarele alegeri a președintelui Republicii Moldova, așa cum prevede Constituția țării și principiile democratice într-o societate sănătoasă, în care concurența politică este cheia succesului comun.
Autor: Vasile Tarlev, fost prim-ministru al R. Moldova
CONTEXT. Alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova vor fi organizate pe data de 20 octombrie 2024, în aceeași zi cu referendumul național.
La 8 iulie, liderul PSRM, Igor Dodon, a anunțat că fostul procuror general Alexandr Stoianoglo va candida la alegerile prezidențiale din acest an.
În mai 2023, într-un interviu pentru Bloomberg, actuala președintă, Maia Sandu, a confirmat că va candida pentru încă un mandat prezidențial. În luna noiembrie a anului trecut, și liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi a anunțat că va candida la alegeri.
În luna iunie a acestui an, Andrei Năstase, fostul președinte al Platformei DA, a declarat că va candida la prezidențiale și că lucrează la crearea propriului său proiect politic.
Și Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), a anunțat pe rețelele de socializare ale partidului despre intenția de a candida la alegerile din toamnă.
De asemenea, ex-premierul Ion Chicu a fost desemnat drept candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova din partea Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei.
La alegerile prezidențiale, ar mai putea candida, ex-ministrul de Externe din Guvernul PDM, Tudor Ulianovschi, fostul premier din perioada comunistă, Vasile Tarlev.
La fel, candidatura pentru funcția de șef de stat și-a anunțat-o și fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah.
La cârma R. Moldova se vrea și jurnalista Natalia Morari, care și-a anunțat candidatura pentru alegerile prezidențiale, la 18 iulie curent.