Cine face parte din categoria persoanelor eligibile pentru programul „Prima Casă Plus” (VIDEO)

poză simbol

Cine face parte din categoria persoanelor eligibile pentru programul „Prima Casă Plus” (VIDEO)

Beneficiarii programului de stat „Prima Casă Plus” sunt persoanele care locuiesc în R. Moldova sau revin în țară și pot demonstra că au o sursă de venit. Precizările au fost făcute de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, în contextul în care, în spațiul public, au apărut informații că „diaspora nu va avea acces la program”.

Olga Scripnic

Din categoria persoanelor eligibile la programul „Prima Casă Plus” face parte orice persoană, care locuiește pe teritoriul R. Moldova sau care revine de peste hotare și își restabilește la noi în țară domiciliul.

Totodată, printre beneficiari se numără nu doar persoanele care activează în sectorul public, ci toți cei care pot să demonstreze un venit, cum ar fi liber profesioniștii, avocații, executorii judecătorești, taximetriștii, artiștii.

Orice persoană care revine în țară și se restabilește în R. Moldova revine în câmpul fiscal al R. Moldova, în modul în care este stabilit în lege, ceea ce înseamnă rezident al țării noastre. Astfel, persoana este eligibilă la acest program. 

Autor: Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului

O lege care a fost votată, în acest sens, nu exclude că rudele de gradul I sau soțul, soția beneficiarului „Prima Casă” pot fi stabiliți în diaspora atât timp cât beneficiarul folosește imobilul pentru a locui în el, precizează deputatul Radu Marian, într-un mesaj de pe canalul său de Telegram.

Dacă anterior majoritatea beneficiarilor erau din municipiului Chișinău, în cazul programului „Prima Casă Plus” depozitele care sunt garantate de Guvern au fost mărite pentru locuitorii din regiuni, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

Este un exercițiu de bun simți, este ca persoana care deține anumite surse de bani, aplică la program, ulterior nu locuiește acolo, dar o dă în chirie. Acest fapt care diminuează din șansele oamenilor care cu adevărat au nevoie la locuințe. Acest program este unul care este țintit pentru oameni care nu au locuințe sau apartamente mai mic de 50 de m2 și doresc să achiziționeze o nouă locuință.

Autor: Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului

Citește și: Programul Prima Casă Plus: Durata creditului crește la 30 de ani, iar plafonul de creditare - la 2,5 mil de lei

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.