Carpatair este deținută în proporție de 61,2% de către Nicolae Petrov, care anterior a deţinut compania Moldavian Airlines, prima compania aeriană privată din Republica Moldova, şi care a fost însă lichidată trei ani în urmă. Ambele aveau alături de Petrov printre asociați - firme și oameni de afaceri din Elveția.
De altfel, Petrov a figurat un timp și în clasamentul „Capital 300 cei mai bogați români” cu o avere estimată la 10-20 de milioane de euro.
Carpatair nu operează zboruri comerciale regulate, iar cele două Airbusuri A319 au zburat întreg sezonul de vară 2024 pentru compania aeriana airBaltic. În extra sezon, Carpatair operează zboruri neregulate (charter) pentru diverşi clienţi.
În anul 2023, Carpatair a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 116 milioane de lei româneşti, circa 23,4 milioane euro şi a avut un profit de 19 milioane roni, circa 3,83 milioane euro.
Dacă la capitolul cifră de afaceri din 2023 a fost a patra companie românească (după Tarom, HiSky şi Animawings), la profit este lideră, arată datele Boardingpass.
De altfel, profitul Carpatair a fost de 2,3 ori mai mare ca cel al HiSky, o altă companie fondată de cetăţeni din Republica Moldova şi de 15 ori comparativ cu Fly One Airlines.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.