Licitația publică de la Aeroportul Chișinău: Procesul a fost anulat

Licitația publică de la Aeroportul Chișinău: Procesul a fost anulat

Etapa de depunere a cererilor de participare la licitația de la Aeroportul Internațional Chișinău s-a încheiat. Astfel, administrația instituției anunță că procesul a fost anulat.

Diana Latiș

La 19 octombrie s-a încheiat etapa de depunere a cererilor de participare la licitația cu strigare pentru selectarea unui locatar pentru spațiile comerciale cu destinația de alimentație publică și comerț specializat pentru zona sterilă din incinta aeroportului.

Astfel, în urma întrunirii comisiei de licitație, astăzi, 21 octombrie, comisia de profil a constatatcă a existat un singur participant la licitație (lot 1/ lot 2). Prin urmare, procesul a fost anulat.

CONTEXT. În momentul în care a fost sistată cea de-a treia licitație, exista un dosar în concurs. Era vorba de companie franceză Lagardère.

Licitația pentru locațiunea activelor neutilizate din cadrul Aeroportului Internațional a eșuat de două ori. Prima licitație a fost anunțată la data de 18 ianuarie, pentru zonele cunoscute ca Zona Sterilă și Zona Duty Free. Prima încercare a eșuat, fiind înregistrate doar două companii - Lagardère și LeBridge. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a anunțat anularea concursului, dând vina pe sabotarea procesului.

La scurt timp, prim-ministrul Dorin Recean a declarat că licitația eșuată va fi cercetată într-o anchetă.

La începutul lunii martie, autoritățile au anunțat o nouă licitație, iar la 25 martie una dintre cele două companii care tindeau la locațiunea spațiilor comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău a anunțat că s-a răzgândit și că nu va mai participa la licitația repetată. Astfel, Agenția Proprietăți Publice a decis să modifice condițiile de participare, încercând să atragă mai multe companii internaționale cu renume. 

VEZI ȘI: A treia licitație de la Aeroport urmează să fie relansată. Câștigătorul ar putea fi desemnat la final de august

Ulterior, la 29 mai, Aeroportul Internațional Chișinău a anunțat inițierea celei de-a treia licitații publice, care la 21 iunie curent a fost suspendată după ce Curtea Constituțională  a constatat nerespectarea procedurilor legale în ceea ce privește procedura de vot privind privatizarea Aeroportului Internațional Chișinău.

La data de 30 septembrie, aeroportul a anunțat despre prelungirea termenului de depunere a ofertelor.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.