Potrivit lui Beniamin Lup, după publicarea reportajului despre decesul celor două soții ale sale, în condiții presupus suspecte, familia și colaboratorii săi au început să primească amenințări și au fost abordați de necunoscuți, care ar încerca să exercite presiuni asupra acestora.
Bărbatul afirmă, de asemenea, că în România nu există niciun dosar penal deschis pe numele lui.
Nu există niciun fel de dosar penal, sunt informații calomnioase. Nu am fost contactați de autorități sau informați privind existența acestuia. Afirmația „la procuratura județului Caraș-Severin s-a deschis dosarul 1619/315/2024 pentru ucidere din culpă" este total falsă. Nu există procuratura județului Caraș-Severin. Numărul 315 prezentat în articol este indicativul Judecătoriei Târgoviște.
Autor: Beniamin Lup
Referitor la moartea celei de-a doua soții, Rodica Guțan Lup, originară din Republica Moldova, Beniamin Lup afirmă că aceasta se afla în tratament pentru bronșită astmatică de mai bine de un an, și că, după decesul femeii, ar fi fost efectuată o expertiză medico-legală, care ar fi concluzionat faptul că Rodica a decedat în urma unei embolii pulmonare.
Din expertizele medico legale reiese faptul că pe corpul Rodicăi nu au existat urme de violență, moartea fiind una naturală, diagnosticată cu embolie pulmonară, conform declarației medicului legist care a efectuat autopsia. În urma certificatului medico-legal și a avizului emis în urma autopsiei, am primit permisiunea de a efectua serviciile funerare.
Autor: Beniamin Lup
AGORA a contactat Procuratura Generală pentru confirmarea sau infirmarea informațiilor legate de decesul Rodicăi Guțan Lup. Până la momentul publicării, instituția nu a venit cu o reacție.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.