Discurs de ură adresat refugiaților din Ucraina
În contextul războiului din Ucraina, primarul Chișinăului, Ion Ceban, fără prezentarea unor dovezi și date, a atribuit unele infracțiuni refugiaților din statul vecin și i-a asocia cu „riscul” pentru securitatea publică, se arată într-un raport al misiunii de observare Promo-LEX.
„Atestăm că în această perioadă sunt oameni care au nevoie de asistență, dar sunt și oameni care sunt foarte obraznici. Sunt oameni care se comportă inadecvat. Tot ce facem noi, din bunul nostru simț, și tot ce facem pentru cei care sunt necăjiți, nu trebuie, în instanță finală, să fie stricat ca imagine și, nu dă Doamne, să fie pusă securitatea locuitorilor Chișinău în zona de risc, prin acest risc care persistă la această etapă. [...] Estimăm că în perioada imediat următoare, repet, din bunul nostru simț, se pot trezi și ne putem trezi cu lucruri destul de urâte, începând de la furturi, tâlhării, abuzuri etc. – vandalism care deja are loc”, a spus Ceban la 3 martie 2022.
Pe fundalul crizei războiului din Ucraina, astfel de declarații determină amplificarea sentimentului de insecuritate pentru persoanele care se află pe teritoriul Republicii Moldova, dar și a intoleranței față de refugiați.
Autor: Promo-LEX
Tot Ceban, în contextul alegerilor locale noi din 20 mai 2018, a avut discursuri instigatoare la ură, a constatat misiunea de observare Promo-LEX, în cadrul unui raport de monitorizare a scrutinului respectiv.
Discurs public de intimidare în adresa presei
Un alt caz care a ajuns în atenția publicului s-a întâmplat în decembrie 2023. Atunci, organizațiile neguvernamentale din domeniul mass-media a condamnat public discursul de intimidare folosit de primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, manifestat prin lansarea atacurilor la adresa jurnaliștilor de investigație, dar și prin utilizarea resurselor administrative în vederea subminării libertății presei.
Este vorba despre ședința din 18 decembrie 2023 a serviciilor Primăriei municipiului Chișinău, în cadrul căreia Ceban a declarat că angajații instituției ar fi fost intimidați cu camerele de luat vederi pentru a afla cu cine au votat la alegeri.
Acesta a etichetat jurnaliștii drept „killeri politici, angajați pe bani foarte mari, de proveniență dubioasă”.
Nu este singura dată când Ion Ceban a dat dovadă de „comportament impropriu”. Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)a condamnat atacurile la adresa mass-mediei, manifestate la 13 și 20 martie 2023.
Atunci, acesta a dedicat o parte din intervențiile sale mass-mediei care abordează subiecte legate de felul în care sunt sau nu administrate mai multe probleme din municipiu.
Pur declarativ, șeful administrației municipale a catalogat materialele jurnalistice drept „minciuni”, „jumătăți de măsură”, „prostii” și „manipulare crasă”, se arată într-o declarație a CJI.
Ion Ceban a solicitat viceprimarilor și șefilor de direcție din cadrul Primăriei, „în mod univoc și în regim de urgență”, să contracteze servicii de monitorizare a tuturor informațiilor publice, dar și servicii juridice pentru apărarea „demnității și imaginii Primăriei Chișinău”
„... chiar am să vă rog, dacă facem reparații de milioane, vă rog să contractați servicii juridice pentru a vă apăra onoarea și demnitatea și pentru a monitoriza din scurt fiecare intervenție a fiecărui jurnalist. Repet, săptămâna trecută au fost peste 300 de știri negative”, a afirmat atunci Ceban.
Potrivit CJI, primarul Capitalei a lansat acuzații grave la adresa furnizorului public de servicii media.
„S-au transformat în holdingurile pe care le-au criticat anterior. Începând cu Moldova 1, Radio Moldova și mulți alții, cei care trebuie să slujească cu 140 de milioane de lei alocate (…) întreținem efectivul Teleradio Moldova ca ei să spună multe minciuni de acolo la fel și alte televiziuni și portaluri informaționale.)”, a spus Ceban.
Comunitatea LGBT, ținta discursului de ură a lui Ceban
La sfârșitul lunii mai 2022, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a publicat o serie de postări pe Facebook referitoare la comunitatea LGBT și marșul organizat în acel an.
În aceste postări, Ceban a prezentat informații distorsionate, folosind manipulări și declarații false, a constatat Ziarul de Gardă.
Ulterior, unele dintre aceste postări au fost șterse de pe pagina sa.
„Interzis, am spus. Nu aveți ce căuta în Chișinău pe străzi. Nici cu Maia Sandu, nici fără ea. Vă faceți ce aveți de făcut acasă”, a scris Ceban pe Facebook, sugerând că nu va permite desfășurarea unui marș al comunității LGBT.
De menționat este faptul că Legea Supremă a R. Moldova prevede că toți cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, indiferent de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială.
Tot Constituția stipulează că cetățenii au libertatea de a se întruni și că oricine este liber să participe activ sau să asiste la o întrunire.
Primarul a făcut referire, în postările sale din acea perioadă, la președinta Maia Sandu, deși aceasta nu a participat la marșurile comunității LGBT.
Ulterior, Ceban a negat că, prin faptul că pretinde interzicerea marșului, ar discrimina persoanele din această comunitate
„...Am zis și mă repet: nimeni nu lezează drepturile homosexualilor, să facă ce vor acasă, nu sa defileze în public...”, a scris acesta.
Dicționarul limbii române definește verbul „a discrimina” ca fiind „a face o deosebire, a face distincție.” În acest context, se face o diferență între o categorie de cetățeni și ceilalți, deși legea prevede egalitatea tuturor cetățenilor, notează sursa citată.
CONTEXT. Partidul Mișcarea Alternativă Națională a înaintat un proiect de hotărâre privind adoptarea unei „Declarații cu privire la condamnarea coruperii alegătorilor și utilizarea discursului de ură în campaniile electorale”.
Într-o postare pe Facebook, liderul MAN, Ion Ceban, a condamnat „încălcarea legii și a principiilor democratice” din timpul campaniei electorale, susținând că „societatea a fost divizată și au fost răspândite discursuri de ură”.
Acesta a îndemnat deputații din fracțiunile Partidului Acțiune și Solidaritate și Blocului Comuniștilor și Socialiștilor să înregistreze și să susțină inițiativa. „Chemăm toate fracțiunile parlamentare să voteze acest proiect și îndemnăm partidele extraparlamentare să susțină această inițiativă”, a scris Ceban.
