La 21 octombrie, licitația pentru selectarea unui locatar pentru spațiile comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău a fost din nou anulată. Asta după ce comisia de profil a constatat că a existat un singur participant la licitație.
Directorul general al Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari, a declarat pentru AGORA că, momentan, nu a fost luată o decizie privind relansarea licitațiilor. Acesta a precizat că APP va reveni cu detalii, imediat ce vor dispune de informații.
La moment, nu a fost luată o decizie în acest sens din partea întreprinderii sau din partea comisiei. Imediat ce va fi luată o decizie, vom comunica. Nu avem acum vreo informație.
Autor: Roman Cojuhari, directorul general al Agenției Proprietății Publice
De asemenea, directorul APP a declarat că nu se cunoaște dacă condițiile de participare vor fi ajustate sau vor rămâne aceleași.
CONTEXT. Licitația pentru locațiunea activelor neutilizate din cadrul Aeroportului Internațional a eșuat de mai multe ori. Prima licitație a fost anunțată la data de 18 ianuarie, pentru zonele cunoscute ca Zona Sterilă și Zona Duty Free. Atunci au fost înregistrate două companii - Lagardère și LeBridge. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a anunțat anularea concursului, dând vina pe sabotarea procesului.
La scurt timp, prim-ministrul Dorin Recean a declarat că licitația eșuată va fi cercetată într-o anchetă.
La începutul lunii martie, autoritățile au anunțat o nouă licitație, iar la 25 martie una dintre cele două companii care tindeau la locațiunea spațiilor comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău a anunțat că s-a răzgândit și că nu va mai participa la licitația repetată. Astfel, Agenția Proprietăți Publice a decis să modifice condițiile de participare, încercând să atragă mai multe companii internaționale cu renume.
Ulterior, la 29 mai, Aeroportul Internațional Chișinău a anunțat inițierea celei de-a treia licitații publice, care la 21 iunie curent a fost suspendată după ce Curtea Constituțională a constatat nerespectarea procedurilor legale în ceea ce privește procedura de vot privind privatizarea Aeroportului Internațional Chișinău.
La data de 30 septembrie, aeroportul a anunțat despre prelungirea termenului de depunere a ofertelor, însă și de această dată procesul a fost anulat.
La 19 octombrie, etapa de depunere a cererilor de participare la licitația de la Aeroportul Internațional Chișinău s-a încheiat. Peste câteva zile, administrația instituției anunță că procesul a fost anulat.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.