„Bat la 6 buci” sau cum este promovată misoginia de municipalitate, pe bani publici. „Cool party”, petrecerea de 1,6 milioane de lei cu Tzancă Uraganu

AGORA

„Bat la 6 buci” sau cum este promovată misoginia de municipalitate, pe bani publici. „Cool party”, petrecerea de 1,6 milioane de lei cu Tzancă Uraganu

„Bat la 6 buci” sau „învârt femei frumoase pe club și le dau note”. Sunt versuri din piesele manelistului Tzancă Uraganu, invitat de responsabilii de educație din municipiul Chișinău să cânte la petrecerea „Cool party”. Evenimentul, dedicat tinerilor, ar urma să ne coste 1,6 milioane de lei.

Olga Scripnic

Concertul, care va avea loc în această duminică, 17 noiembrie, la Arena Chișinău, va costa bugetul public peste 1,6 milioane de lei. Aceasta este suma prevăzută în Bugetul municipal pentru organizarea „Cool Party – Ziua Națională a Tineretului”.

Responsabili de organizarea petrecerii sunt Direcția Generală Educație Tineret și Sport și Centrele de tineret din Chișinău.

Potrivit anunțurilor publicate pe pagina Primăriei Chișinău, motivul evenimentul este „ziua națională a tineretului și ziua internațională a studenților”, iar municipalitatea promite „o petrecere grandioasă, la care sunt așteptați toți cei cărora le plac evenimentele răsunătoare” sau, mai bine zis, care se încadrează în categoria 16+ (această mențiune apare pe afișul evenimentului).

Pentru desfășurarea „Cool Party”, municipalitatea a organizat și o licitație publică. Aceasta s-a oprit însă la 29 octombrie, la etapa „calificării ofertanților”. Au participat trei companii, care prestează servicii în domeniul organizării evenimentelor, și toate au fost refuzate.

Mai este menționat criteriul de atribuire a licitației - „preţul cel mai scăzut”.

...

Calificarea participanților la licitație

Achiziții.md

Organizatori și nu chiar

O companie, care pe platforma de organizare a achizițiilor publice și comerciale din R. Moldova are dosarul respins, promovează activ pe platformele de socializare evenimentul municipalității „Cool Party – Ziua Națională a Tineretului”.

Este vorba despre DVV-Show, companie care, anterior, s-a mai ocupat de organizarea evenimentelor desfășurate de municipalitate. De exemplu, firma a mai fost implicată în organizarea Chișinău Youth Fest, un alt eveniment pentru tineri, care a avut loc în septembrie, două luni în urmă.

În 2022, DVV-Show a fost contractată pentru a asigura evenimentul cu echipament, iar în 2023 - pentru organizare artistică și muzicală. Astfel, Primăria, la acel moment, a semnat contracte de mică valoare, pentru fiecare serviciu separat.

...

DVV - Show/Facebook

AGORA

Contactat de AGORA, directorul DVV-Show, Vitalii Dubciuc, ne-a spus că și-a retras cererea și că „nu mai este nimic valabil și actual”, pentru că există un alt eveniment organizat la Arena Chișinău, cu o zi înainte, pe 16 noiembrie. Este vorba despre primul concert Orange Blue.

Acesta ar fi motivul pentru care nu s-ar reuși instalarea echipamentelor. Acesta nu știe dacă va presta sau nu anumite servicii.

Pe data de 16 noiembrie, la Arena are loc un alt eveniment organizat de o altă companie, astfel, din motive logistice, nu se reușește în timp să se facă montarea și organizarea așa cum au fost cerințele ofertei. Din motivul acesta este nevoie să găsim un consens cu echipamentul și echipa care deja este instalată pentru a realiza evenimentul, dar nu vom putea presta serviciile așa cum s-a cerut.

Autor: Vitalii Dubciuc, directorul DVV-Show

Dubciuc a mai menționat că prețul indicat în ofertă (1,4 milioane de lei) nu mai este valabil și că nu știe „cum o să fie repartizările”.

Banii o să fie achitați și repartizați conform serviciilor acordate. La moment, eu nu sunt la curent cu ce servicii noi o să acordăm în evenimentul dat și dacă o să fim implicați în asta. E prea devreme, nu vă pot da informația aceasta.

Autor: Vitalii Dubciuc, directorul DVV-Show

Cu două zile înaintea evenimentului, șeful adjunct al Direcției Generale de Educație Tineret și Sport din municipiul Chișinău, Andrei Pavaloi, fiind contactat de AGORA, nu ne-a oferit un răspuns clar referitor la ce companie va presta serviciile de organizare a evenimentului.

La moment, nu am toată informația la mine, ca să vă pot răspunde la întrebările dvs. Licitația a fost oprită, ținând cont că este și o contestație depusă, noi nu reușim în termen (...) Urmează, împreună cu colegii din cadrul grupului de achiziții, să examinăm situația creată. 

Autor: Andrei Pavaloi, șeful adjunct al Direcției Generale de Educație Tineret și Sport

Media Show Grup, o altă companie care a fost refuzată la licitație, a depus și o contestație. Contactați de AGORA, reprezentanții ne-au comunicat că nu au primit vreo explicație, în acest sens, de la solicitant.

„Am primit răspuns că procedura de achiziție a fost anulată, dar detalii încă nu am primit”, ne spune reprezentanta Media Show Grup.

La rugămintea șefului adjunct de la Direcția de Educație, AGORA a expediat o solicitare oficială pentru a obține detalii și răspunsuri suplimentare referitoare la desfășurarea licitației, dar și la organizarea evenimentului.

Cine va distra tinerii?

Tzancă Uraganu, Nicole Cherry, Killa Fonic, Dj Bolotov și Pasha Parfeni sunt artiștii anunțați că vor urca pe scena de la Arena Chișinău, la „Cool Party”. Trei dintre ei vor veni din România.

...

Artiștii de la „Cool Party”: 2024 vs 2023

AGORA

S-a făcut un sondaj în rândul tinerilor, la Centrul de tineret, și s-au selectat artiștii pentru participare. Ce au solicitat tinerii, aceea le-au pus la dispoziție.

Autor: Andrei Pavaloi, șeful adjunct al Direcției Generale de Educație Tineret și Sport, pentru AGORA

Discuția cu artiștii, care urmează să vină la Chișinău, a fost purtată, potrivit declarațiilor lui Pavaloi, de reprezentanții Direcției Educației din Chișinău, cu impresarii artiștilor.

În caietul de sarcini de la licitație, Direcția Educație a precizat o listă de potențiali artiști care sunt așteptați la eveniment.

În propunerile înaintate de celelalte două companii, care au participat la licitație și au fost refuzate, se regăseau mai multe nume comune cu cele solicitate de municipalitate. Însă, în final, lista celor care vor veni la Arena Chișinău corespunde, în cea mai mare parte, cu propunerea înaintată de firma DVV-Show. Singurul artist comun din lista Primăriei și cea propusă de DVV-Show este Tzancă Uraganu.

...

Propunerea artistică Primăria Chișinău și DVV Show

Achiziții.md

Noi am avut o discuție prealabilă cu artiștii. În bază la asta s-a format și oferta cu care am participat la licitație (...)  Odată ce ne-am retras oferta și rezervarea putea să fie anulată, dacă a fost făcută anterior (...) Nu pot să vă spun acum, cum o să fie cu artiștii.

Autor: Dubciuc Vitalii, directorul DVV-Show

AGORA a încercat să contacteze reprezentanții artistului Tzancă Uraganu, pentru a clarifica aceste aspecte, însă nu am primit un răspuns.

Mesaje misogine, promovate pe bani municipali

Andrei Velcu, cunoscut cu numele de scenă Tzancă Uraganu, va fi unul dintre artiștii care le va cânta tinerilor la „Cool Party” sau, cu alte cuvinte, la ziua dedicată acestora.

Mesajele promovate în piesele sale, dar și în cele ale altor interpreți de manele, sunt „problematice”. Este una dintre concluziile Dianei Guja, editorialistă AGORA și activistă pentru drepturile femeilor, după o analiză a repertoriului.

În versurile lor, femeia este marfă, prestatoare de plăceri, obiect de privit și pipăit, indiferent, dacă femeia e de acord sau nu, n-o întreabă nimeni. De exemplu: „Vrem să le lăsăm doar în bikini și-n poșete; Să meargă da să meargă goale pe trotinete”. 

Autor: Diana Guja, editorialistă AGORA, activistă pentru drepturile femeilor

„Femeile, mașinile, figurile, cluburile, Să vină dezbrăcatele, Sus pe capotă, cu ele pe capotă, Hai dezbrăcatelor, să va dea băiatu' nota?”. Sunt alte versuri din piesele manelistului, care cere peste 12 mii de euro pentru evenimentele private la care participă, potrivit unor declarații făcute anterior de Tzancă.

Ce aud băieții de la 16 ani, când li se formează atitudinile față de fete, femei? Că este în normă să dai note femeilor, în timp ce acestea, dezbrăcate, urcă pe capota mașinilor? Unde, în care lume și realitate, femeile urcă dezbrăcate pe capota mașinilor, în afară de petrecerile cu mult alcool și substanțe interzise?

Sunt versuri care reduc femeia la statutul de obiect, accesoriu pentru bărbații care au bani cash și mașini scumpe - femeile trebuie să fie ori dezbrăcate, ori îmbrăcate foarte sumar, iar corpul lor va fi notat. Despre asta se cântă, efectiv, în fiecare cântec. Ce aud fetele de 16 ani? Că asta e valoarea lor?

Autor: Diana Guja, editorialista AGORA, activistă pentru drepturile femeilor

Artistul va veni la Chișinău pentru a doua oară, în mai puțin de două săptămâni. Un alt eveniment, cu participarea manelistului la Arena Chișinău, a avut loc pe 9 noiembrie.

...

Postare de Tzancă Uraganu, pe pagina sa de Facebook

AGORA

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.