Elevii, fără telefoane la ore. Care sunt excepțiile și cum ar urma să fie modificată legea

Foto: simbol/Radio Moldova

Elevii, fără telefoane la ore. Care sunt excepțiile și cum ar urma să fie modificată legea

Elevilor ar urma să le fie interzisă utilizarea telefoanelor mobile sau a oricăror alte echipamente de comunicații electronice în timpul lecțiilor. Prevederea face parte dintr-un proiect de lege votat, la 20 noiembrie curent, de Guvern, care urmează să ajungă pe masa deputaților.


Capitolina Turculeț

Totuși, nu este singura modificare a Codului Educației, în acest sens. Potrivit proiectului, ar urma să existe excepții de la regula generală.

Asfel, utilizarea dispozitivelor electronice va fi permisă în scop educațional, stabilit de către cadrele didactice.

La fel, elevii vor putea utiliza telefoanele mobile sau alte dispozitive în situații de urgență.

Adică, în cazul în care elevul sau profesorul se simte rău, dacă apar probleme de sănătate ale unui membru de familie sau în cazul situațiilor imprevizibile de criză.

La fel, excepția ar urma să se aplice și în cazul în necesității monitorizării permanente cu diverse echipamente asistive a sănătății elevilor cu dizabilități sau boli somatice cronice severe, confirmate documentar.

Potrivit proiectului votat de Guvern, condițiile și modul de utilizare a telefoanelor mobile sau a oricăror alte echipamente de comunicații electronice vor fi prevăzute într-un regulament aprobat de către Ministerul Educației și Cercetării.

... Telefoanele mobile și alte echipamente de comunicații electronice pot provoca distragerea atenției, pot pune în pericol viața privată a elevilor și pot duce la hărțuire cibernetică.

Potrivit Organizației Națiunilor Unite,  în țările în care utilizarea dispozitivelor electronice a fost restricționată, rezultatele școlare ale elevilor s-au îmbunătățit considerabil... . 

Totodată, pentru realizarea obiectivelor educaționale, promovarea valorilor general-umane și a aspirațiilor de integrare europeană, sistemul educațional, în colaborare cu părinții, are obligația de a oferi elevilor un mediu favorabil, echilibrat și sănătos, care să le asigure siguranță și protecție, dar și să le ofere oportunități. 

Autor: Extras din nota informativă a proiectului de lege

CONTEXT. Despre o posibilă interzicere a utilizării telefoanelor în școli se vorbea încă în luna iunie curent. La începutul verii, Ministerul Educației a realizat un chestionar în rândul părinților, elevilor și profesorilor. Din cei circa 13 de respondenți, majoritatea au susținut ideea impunerii unor reguli în privința telefoanelor la ore.

Ulterior, la 30 august, ministrul Educației Dan Perciun a comunicat că utilizarea telefoanelor mobile în timpul lecțiilor va fi interzisă prin lege.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.