Forțele de ordine au folosit tunuri cu apă, gaze lacrimogene şi spray cu piper pentru a dispersa mulțimea, după ce protestatari mascaţi au încercat să pătrundă în clădirea parlamentului. Manifestanţii au ripostat aruncând cu artificii spre poliţişti.
Decizia guvernului vine ca reacţie la o rezoluţie a Parlamentului European care contestă legitimitatea alegerilor din Georgia din octombrie 2024. Parlamentarii europeni au cerut organizarea unor noi alegeri în termen de un an, sub supraveghere internaţională, şi au propus sancţiuni împotriva unor înalţi oficiali georgieni, inclusiv împotriva premierului Irakli Kobakhidze.
Vezi și: Georgia suspendă negocierile de aderare la UE, până în 2028
Preşedintele ţării, Salome Zourabichvili, a acuzat guvernul că „a declarat război propriului popor" şi s-a confruntat direct cu forţele anti-revoltă, întrebându-le dacă servesc Georgia sau Rusia.
„Astăzi, acest guvern inexistent şi ilegitim a declarat război propriului popor", a declarat ea, susţinând că este singurul reprezentant legitim al ţării.
Tensiunile sunt amplificate de faptul că aproximativ 80% dintre georgieni susţin aderarea la UE, conform sondajelor. Drapelul european este arborat alături de cel naţional pe majoritatea clădirilor guvernamentale din ţară, reflectând aspiraţiile proeuropene ale populaţiei.
Criticii acuză partidul de guvernământ „Visul Georgian" că îndreaptă ţara spre Rusia, în ciuda declaraţiilor oficiale prooccidentale. Relaţiile cu UE s-au deteriorat semnificativ în ultimele luni, Bruxelles-ul acuzând guvernul de măsuri autoritare şi poziţii pro-ruse.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.