Potrivit documentului adoptat de deputați, pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a R. Moldova va putea decide:
- alocarea mijloacelor financiare pentru asigurarea procurării cantităților necesare de gaze naturale și energie electrică,
- efectuarea acțiunilorde asigurare cu resurse energetice, inclusiv prin derogare de la prevederile normelor,
- dispunerea, la necesitate, a raționalizării consumului de resurse energetice,
- împuternicirea întreprinderilor energetice să acționeze în scopul procurării, transportării, distribuției și furnizării energiei electrice și gazelor naturale pe întreg teritoriul țării,
- protecția socială a cetățenilor, inclusiv a celor din regiunea transnistreană, prevenirea și, după caz, limitarea efectelor unor crize umanitare,
- introducerea unor reguli speciale de utilizare a mijloacelor de telecomunicații,
- instituirea instrumentelor rapide de colectare a plății de la consumatori pentru resursele energetice folosite.
Dispozițiile CSE vor fi obligatorii și executorii.
La fel, în document se arată că starea de urgență declarată nu afectează organizarea și desfășurarea alegerilor pe teritoriul Republicii Moldova.
De ce este nevoie de stare de urgență?
În argumentarea necesității instituirii stării de urgență, Guvernul a indicat că „stoparea livrărilor de gaze naturale în regiunea transnistreană, ar genera o criză umanitară în regiunea transnistreană”.
La fel, Executivul consideră că există „riscuri privind asigurarea funcționării și stabilității sectorului electroenergetic din Republica Moldova, inclusiv pe malul drept”.
Stoparea livrărilor de gaze naturale în regiunea transnistreană, furnizate de către SAP „Gazprom", în baza contractului existent privind furnizarea gazelor naturale încheiat între Moldovagaz și SAP „Gazprom", ar genera o criză umanitară în regiunea transnistreană, precum și riscuri privind asigurarea funcționării și stabilității sectorului electroenergetic din Republica Moldova, inclusiv pe malul drept. În acest caz, gestionarea situației din regiunea transnistreană depășește competențele Ministerului Energiei, fiind necesară implicarea mai multor autorități din Republica Moldova, precum și suportul financiar al partenerilor de dezvoltare... .
Autor: Extras din proiectul de hotărâre privind declararea stării de urgență
Cum va fi acoperit deficitul de energie electrică?
Deficitul de energie electrică urmează a fi acoperit în baza contractului privind furnizarea energiei electrice de urgență din România, transmite Guvernul.
Deficitul de energie electrică urmează a fi acoperit în baza procurărilor de pe bursa de energie electrică din România, administrată de către operatorul pieței din România, OPCOM, în limita capacității comerciale (NTC) pentru importul energiei electrice din zona de ofertare a ENTSO-E către blocul comun de reglaj Ucraina - Moldova, care, la moment, constituie 2.100 MW, dintre care Republicii Moldova îi revin doar 315 MW.
Autor: Extras din proiectul de hotărâre privind declararea stării de urgență
În cazul în care deficitul nu poate fi acoperit, energia urmează a fi preluată „necontrolat”, prin fluxuri neintenționate, la prețuri mari, se arată în argumentarea Executivului.
CONTEXT. La finalul anului 2024, expiră contractul de tranzit al gazelor naturale din Federația Rusă prin Ucraina, care asigura cu gaze regiunea transnistreană. Regiunea din dreapta Nistrului cumpără electricitate de la Centrala Cuciurgan, care funcționează în baza gazelor naturale.
Rămâne incert dacă Ucraina și Federația Rusă vor ajunge la un consens privind prelungirea contractului de tranzit a gazelor naturale.
Citește și: Krasnoselski a decretat stare de urgență economică, pe teritoriul regiunii transnistrene
La 26 noiembrie curent, Moldovagaz a cerut majorarea tarifului la gazele naturale cu circa 33%, pentru consumatorii casnici.
Ulterior, la 5 decembrie, prim-ministrul Dorin Recean a cerut demisiile ministrului Energiei, Victor Parlicov, directorului general de la Energocom, Victor Brînzari, și a membrului Consiliului de observatori al Moldovagaz, Sergiu Tofilat.
„Aceste persoane fie au blocat, fie nu au acționat la momentul potrivit pentru a achiziționa gazul la cel mai convenabil preț”, a subliniat oficialul.
Vezi aici declarațiile după vizita la Sankt-Petersburg: „Trebuie, real, să ne pregătim de scenariul de criză din 1 ianuarie 2025”. Parlicov, declarații după întâlnirea cu Gazprom
Pentru prima oară starea de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova a fost declarată pe 17 martie 2020. Iar începând cu 22 octombrie 2021, Parlamentul a adoptat 15 hotărâri privind declararea sau prelungirea stării de urgență. Astfel, până la 30 decembrie 2023, au fost 800 de zile în care a fost instituită stare de urgență.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.