LIVE TEXT. Maia Sandu depune jurământul de învestire în funcția de președinte
Președinta aleasă a Republicii Moldova, Maia Sandu, depune jurământul de învestitură în funcție, marți, 24 decembrie. Ceremonia oficială are loc la Palatul Republicii.
・ Redactia Agora
Live Text
Ceremonia de învestire a Maiei Sandu în funcția de Președintă a Republicii Moldova s-a încheiat.
Maia Sandu
captură de ecran
Garda de Onoare
captură de ecran
Maia Sandu a ajuns la Preşedintei. Este prezentat onorul de către Orchestra Prezidenţială, Garda de Onoare.
Orchestra Prezidenţială
captură de ecran
După depunerea de flori, Maia Sandu a mers pe jos spre Președinție, iar pe drum s-a oprit să se fotografieze cu mai mulți trecători.
Maia Sandu și doritorii de a face poze
AGORA
Maia Sandu și doritorii de a face poze
AGORA
Maia Sandu, alături de președintele Parlamentului și președinta Curții Constituționale au depus flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Depunerea coroanei de flori
captură de ecran
Jurnaliștii AGORA au reușit să ajungă la coloana oficială, condusă de șefa statului.
Maia Sandu, Igor Grosu și Domnica Manole, în drum spre monumentul lui Șefan cel Mare și Sfânt
AGORA
„Protocol de securitate". Așa a justificat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, interdicția ca jurnaliștii să se apropie de președinta Maia Sandu.
După ce s-a oprit pentru o poză oficială pe scările Palatului Republicii, Maia Sandu s-a îndreptat spre monumentul lui Ștefan cel Mare, iar agenții de securitate au blocat accesul jurnaliștilor.
Accesul jurnaliștilor, blocat
AGORA
Discursul Maiei Sandu de la ceremonia de învestire în funcție îl puteți urmări AICI.
Presa, ținută în țarc
Jurnaliștilor li se interzice să se apropie de clădirea Palatului Republicii. Agenții de securitate au dat indicații clare - presa să stea la o distanță de 150 de metri de șefa statului.
Indicațiile agenților de securitate
AGORA
Presa, în zona delimitată
AGORA
Ceremonia a fost declarată închisă. Maia Sandu i-a oferit mamei sale un buchet cu flori, după care au urmat strângeri de mână cu cei prezenți la eveniment.
Mama Maiei Sandu
captură ecran
Urmează depunerea coroanei de flori la Monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Ulterior, Maia Sandu va merge la Președinție, unde i se va prezenta onorul de către Orchestra Prezidenţială, Garda de Onoare.
Palatul Republicii
captură ecran
Pe final de discurs, președinta a făcut un apel la „o mare mobilizare națională”:„Dacă nu ne salvăm singuri, nu ne salvează nimeni”.
Vă pot spune cu mâna pe inimă: Am muncit cu dăruire în primul mandat și voi continua și cu mai multă voință și energie. Împreună am făcut ceva ce niciodată nu s-a făcut în 30 de ani de independență. Moldova e mai respectată ca oricând, lumea se uită la noi cu drag și interes, ne sprijină în visul nostru. Restul depinde de noi. Nu ne mai poate ține nimeni sub papuc, am reușit să deschidem larg ușa spre UE. Mai sunt multe de făcut, dar drumul e corect. Nu uitați ce înseamnă Moldova noastră - moștenire, optimism, luptă, dezvoltare, organizare, voință, ambiție.
Autor: Maia Sandu
Voi sunteți stăpânii destinului vostru, sunteți prezentul și viitorul țării. Fiți mai buni ca mine, ca a noastră clasă politică, fiți mai buni ca voi înșivă în anii anteriori. Haideți să reușim împreună, să ne gândim zilnic ce putem face în plus sau mai bine, pe cine admirăm, de la cine învățăm.
Autor: Maia Sandu
Acum patru ani, am promis vremuri bune. A fost o promisiune sinceră. Vremurile s-au dovedit a fi dificile. Moldova s-a pomenit în mijlocul unor crize regionale și globale. Noi am stat drepți, am rămas uniți și am mers hotărâți înainte. Am reușit să păstrăm pacea și să ne apărăm democrația în fața amenințărilor externe. Vă mulțumesc din suflet tuturor pentru patriotism, curaj, unitate, omenie, generozitate. Putem fi mândri că, în pofida greutăților, am reușit să fim de partea bună a istoriei. Mesajul meu de azi e optimist, Moldova nu e doar o țară mică cu o inimă mare, ci și o inspirație pentru alții în aceste vremuri nesigure. Moldova stă în bătaia vântului, dar nu zboară ca o frunză, ci rezistă cu determinare, așteptând să treacă urgia.
Autor: Maia Sandu
Președintele Republicii Moldova a intrat, de astăzi, în exercițiul funcției, a anunțat președinta Curții Constituționale, Domnica Manole.
Maia Sandu a depus jurământul:
„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei”.
Autor: Maia Sandu
Ședința solemnă comună a Parlamentului Republicii Moldova şi a Curţii Constituţionale a fost declarată deschisă.
Ceremonia de învestire
captură ecran
Ceremonia de învestire
captură ecran
Președinta aleasă Maia Sandu a ajuns la Palatul Republicii, unde urmează să depună jurământul de învestitură în funcție.
Maia Sandu
AGORA
Prim-ministrul Dorin Recean a venit la Palatul Republicii, pe jos, împreună cu soția.
Dorin Recean
AGORA
Din mașină, pe covorul roșu. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a ajuns la Palatul Republicii, însoțit de soția.
Igor Grosu
AGORA
Au ajuns și foștii șefi de stat Petru Lucinschi și Nicolae Timofti.
Petru Lucinschi
AGORA
Nicolae Timofti
AGORA
Președinta aleasă Maia Sandu este așteptată să ajungă la Palatul Republicii. Între timp, organizatorii se asigură că aceasta va păși pe un covor roșu impecabil.
Pregătiri la Palatul Republicii
AGORA
Sunt emoții de fericire, șeful statului este simbolul Republici Moldova, celebrăm democrația și acest eveniment prin care Maia Sandu este învestită în funcție. Așteptarea principală este să ducă la împlinire planul de transformare a Republicii Moldova într-o țară mai puternică, mai modernă, ancorată ireversibil pe făgașul integrării europene. Îi urez să aibă parte de o echipă puternică, multă tărie, putere.
Autor: Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului
Pace și liniște instituției prezidențiale și țării noastre. Ca fost ministru de Externe, aștept ca un președinte să ne reprezinte pe toți, indiferent de limbă, etnie. Cu toții ne dorim un viitor frumos pentru țara noastră.
Autor: Tudor Ulianovschi, președintele PSDE
Tudor Ulianovschi
AGORA
Cu „cele mai bune urări” a venit și președintele Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Dumitru Budianschi: „Așteptări sunt mari. Majoritatea populație așteaptă liniște, creștere economică".
„Putere, curaj. Probleme sunt multe, capacitate de a le rezolva”, a spus șeful de la Economie, Dumitru Alaiba.
Îi doresc inspirație, mult curaj. Sper ca pentru acest mandat să-și aleagă minuțios camarazii de luptă, camarazii politici. Timp de patru ani, doamna președinte și partidul de guvernare au demonstrat că de unii singuri nu sunt capabili să ducă la capăt multe proiecte. Datorită doamnei președinte ni s-au deschis multe uși în toată lumea, dar pe plan intern sunt multe restanțe.
Autor: Dragoș Galbur, președintele Partidului Național Moldovenesc
Dragoș Galbur
AGORA
Printre primii invitați care au ajuns la evenimentul de investitură în funcție a președintei Maia Sandu se numără membri ai Guvernului, deputați din fracțiunea PAS din Parlament, membri ai corpului diplomatic din SUA, Kazahstan, Ucraina, dar și actori.
Ceremonia de investitură
AGORA
Aproximativ 500 de persoane se regăsesc în lista persoanelor care au fost invitate la evenimentul de la Palatul Republicii.
Ceremonia de investitură
AGORA
Invitații vin cu cadouri la Palatul Republicii. Cei mai mulți sunt observați cu flori. Unii dintre aceștia au și icoane. Niciunul dintre aceștia nu calcă pe covorul roșu.
Primii invitați la ceremonia de investire în funcție a Maiei Sandu încep să ajungă la Palatul Republicii.
Accesul în anumite zone din centrul capitalei va fi limitat temporar, pe 24 decembrie. Este vorba despre intervalul dintre ora 08:00 și 14:00.
Autoritățile îndeamnă conducătorii auto să se conformeze cerințelor agenților de circulație.
Candidata PAS, Maia Sandu, a fost aleasă în funcția de președinte al R. Moldova în urma alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie curent. Aceasta l-a învins în al doilea tur de scrutin pe candidatul PSRM, Alexandr Stoianoglo, acumulând peste 55% din sufragii.
Pe 28 noiembrie, Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor și a validat mandatul șefului statului ales.