Potrivit documentului, din momentul intrării în vigoare a respectivei legi și până la data de 31 octombrie 2025, va fi instituit un moratoriu la plata datoriilor restante.
Urmează să fie revizuit termenul în care agricultorii vor trebui să notifice creditorii despre cazul de afectare a culturilor agricole și vor invoca suspendarea obligativității de plată a datoriilor restante. Această notificare va putea fi realizată până la data de 28 februarie 2025.
De asemenea, nu vor putea fi înaintate cereri de intentare a procedurii de insolvabilitate pentru datoriile scadente, ce reies din contractele de credit și leasing încheiate până la 1 septembrie 2024, cu bănci, organizații de creditare nebancară sau asociații de economii și împrumut.
Până la 31 octombrie 2025, va fi interzisă cesionarea creanțelor, fără acordul debitorului. Iar datoriile și plățile suspendate nu vor fi raportate în Birourile istoriilor de credit și vor putea fi renegociate cu creditorii.
Proiectul de modificare a Legii nr. 240/2024 cu privire la unele măsuri de sprijin pentru fermieri în legătură cu seceta din anul 2024 a fost adoptat cu 71 de voturi ale deputaților.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.