„M-am simțit umilită și neapreciată”. Finaliștii, despre neparticiparea R. Moldova la Eurovision 2025

„M-am simțit umilită și neapreciată”. Finaliștii, despre neparticiparea R. Moldova la Eurovision 2025

„M-am simțit umilită și neapreciată”, „nu știu cum organizatorii au putut face așa ceva” sau „am primit o propunere de sponsorizare”. Acestea sunt doar câteva dintre reacțiile finaliștilor Eurovision Moldova, după ce a fost luată decizia de a suspenda participarea țării noastre la ediția din acest an a concursului.

Olga Scripnic

Decizia de a suspenda participarea R. Moldova la ediția din 2025 a concursului Eurovision a stârnit nemulțumirea mai multor finaliști.

În mesajele publicate pe rețelele de socializare, o parte dintre artiști numesc decizia „eronată”, „incorectă” și se arată pregătiți să acționeze pentru ca aceasta să fie anulată.

După ce am trecut de primele două etape, ajunși în finală am început să pregătim show-ul, în care credem. Ni s-a luat această șansă de a oferi ceva frumos și cu adevărat semnificativ. 

M-am simțit umilită și neapreciată de către țara în care m-am născut, țara în care am revenit după șapte ani de diaspora pentru a aduce un aport în cultură. Pentru că pur și simplu o iubesc!

Consider decizia Comitetului Organizatoric Eurovision Moldova o eroare și sper, și cred că organul erarhic superior va anula această decizie eronată. Iar eu voi face tot ce este legal și posibil pentru ca acest lucru să se întâmple.

Autor: Fragment din mesajul finaliste Katy Rain

„Nu știu cum organizatorii au putut face așa ceva”. Aceasta reacția finalistului Sasha Bognidov, la decizia organizatorilor Eurovision Moldova.

Acesta a declarat pentru ONE TV că artiștii care au participat la selecția națională au investit resurse considerabile, inclusiv bani, timp și efort, pentru a pregăti piese de calitate.

Bacho, artistul care ar fi avut cele mai mari șanse să câștige selecția națională, potrivit unui sondaj realizat de eurovisionworld, scrie că regretă faptul că „ toți artiștii care au participat la audițiile live au fost etichetați ca artiști de slabă calitate de către directorul televiziunii Moldova1, Cornel Durnescu”.

Mai mult, acesta vine și cu o ofertă către reprezentanții TRM.

Astăzi, împreună cu echipa, am primit o propunere de sponsorizare, care oferă ajutor financiar care acoperă toate cheltuielile legate de deplasarea de Eurovision. 

Suntem gata să reprezentăm țara cu demnitate, având în vedere  faptul că nimeni nu a reușit să vadă conceptul nostru de show scenic.

Așeptăm răspuns de la reprezentanții echipei Teleradio Moldova.

Autor: Bacho

Artista Catalina Solomac, de asemenea, scrie că, împreună cu echipa, încearcă să identifice „cea mai bună soluție pentru situația creată”.

...

Mesajul finaliste Catalina Solomac

Instagram

De cealaltă parte, unii finaliști au publicat mesaje scurte, prin care aduc mulțumiri celor care i-au susținut.

...

Mesajele de mulțumire de la finaliști

Instagram

Chris Cross, un alt finalist, a decis să răspundă acestei decizii printr-un manifest.

...

Manifest și răspuns

Facebook

CONTEXT. La 22 ianuarie, organizatorii Eurovision Moldova au anunțat despre suspendarea participării R. Moldova la ediția din 2025 a concursului. „Provocările economice, administrative și artistice” se numără printre motivele acestei decizii, a declarat directorul televiziunii Moldova1, Corneliu Durnescu.

La 19 ianuarie, selecția națională pentru reprezentarea R. Moldova la Eurovision Song Contest 2025 a intrat în faza finală. După audițiile live, juriul a desemnat următorii finaliști:

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.