BNM comercializează în mod direct monedele comemorative. Facilitatea a fost introdusă la 2 decembrie 2024, prin modificări legislative.
Era un aspect puțin neclar în legislație, dacă avem voie sau nu să vindem aceste monede comemorative. Atunci, am făcut clar că Banca Națională, care are funcția de a emite aceste monede, le și vinde.
Autor: Anca Dragu, guvernatoarea BNM
Dragu menționează că monedele comemorative pot fi cumpărate de la BNM, fie de la băncile comerciale licențiate, care au un număr de monede și le vând clienților lor. Pentru procurarea acestora, trebuie completată o cerere.
O parte dintre monedele comemorative sunt realizate la Monetăria Statului de la București.
Sunt aproape în jur de 100 de emisiuni pe care le-am realizat împreună cu colegii de la Banca Națională a Moldovei (...) Lotul pe care băncile centrale îl comandă Monetăriei Statului este sigur, el nu poate să fie depășit. Există un soi de corespondență și de audit după realizarea acestor activități, astfel încât, practic, acel număr de piese să fie exact și să fie pus la dispoziția BNM pentru a fi prezentat.
Autor: Octavian Schen, directorul general al Monetăriei Statului Român
Guvernatoarea Anca Dragu mai menționează că monedele comemorative, emise de BNM, sunt căutate și de colecționarii din România.
În plus, acesta ar fi un prim mijloc care contribuie la conștientizarea valorii banului, subliniază guvernatoarea.
Aceste monede comemorative au o valoare deosebită, din punct de vedere al educației financiare, al valorilor culturale și artistice. Este și mijlocul de tezaurizare pe care îl oferă o monedă comemorativă sau o medalie.
Autor: Anca Dragu, guvernatoarea BNM
CONTEXT. Monedele comemorative se confecționează de cele mai multe ori din metal prețios – aur sau argint. Acestea se emit în tiraj restrâns şi sunt dedicate unor personalități, evenimente istorice, precum şi naturii, ştiinţei sau artelor.
Prima monedă comemorativă a fost emisă de BNM în 1996, la cinci ani de la proclamarea independentei R. Moldova. Prima serie de monede a fost dedicată mănăstirilor Moldovei. Lansată în anul 2000, seria este compusă din 20 de monede de argint care ilustrează lăcaşurile sfinte din țară.
BNM și USAID Moldova au lansat noul sezon al podcastului „Sensul banilor”, parte a Campaniei Naționale „Educație financiară pentru toți”. Acest proiect își propune să aprofundeze cunoștințele financiare ale publicului larg, facilitând accesul la informații esențiale despre finanțele personale și economie.
Campania Națională „Educație financiară pentru toți” a fost lansată în toamna anului trecut, fiind implementată de BNM cu sprijinul financiar al programului USAID „Reforme structurale și instituționale în Moldova”. Această campanie este adresată publicului larg, indiferent de vârstă și ocupație, având scopul să promoveze o cultură financiară sănătoasă în rândul cetățenilor și să intensifice eforturile de educație financiară în Republica Moldova.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.