Holocaust: Cum mașinăria nazistă a morții măcina milioane de vieți umane

Odată cu venirea Partidului Muncitoresc Național-Socialist German (NSDAP), în frunte cu Adolf Hitler, la putere în Germania, s-au început și represaliile violente împotriva populației evreiești. În 1938, guvernul Nazist a impus Legile de la Nürnberg, care au dus la segregarea evreilor și limitarea drepturilor acestora. După izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, naziștii au implementat „Soluția Finală” (Endlösung der Judenfrage) a „problemei evreiești”. Astfel, evreii au fost deportați în lagăre și ghetouri din Est, unde au fost uciși în masă, aceasta fiind etapa finală a Holocaustului. 

Pe lângă evrei, victime ale persecuțiilor rasiale au fost romii, homosexualii, slavii, martorii lui Iehova, persoanele cu dizabilități, oponenții politici și persoanele de origine africană care trăiau în Germania. Întreg statul nazist era antrenat în mașinăria birocratică a genocidului, dar principala structură responsabilă pentru aceste crime împotriva umanității este organizația paramilitară SS, care avea atribuții în ceea ce privește securitatea internă, persecuțiile politice și rasiale, precum și gestionarea lagărelor de concentrare.

În cadrul Holocaustului au fost omorâți circa șase milioane de evrei, aceasta fiind cifra general acceptată în mediul științific. Cifra de șase milioane a fost consfințită și în documentele Proceselor de la Nürnberg. Aproape 2,7 milioane de persoane au fost ucise în lagărele morții, conform datelor Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii. Printre victimele Holocaustului se numără și un milion de copii, conform aceleiași surse. 

Datele exacte cu privire la victime nu se cunosc, fiindcă, deseori, comunitățile evreiești au fost complet distruse și nu au mai rămas rude, persoane apropiate sau prieteni care să poată furniza numele morților. Totodată, războiul a împrăștiat oamenii, iar supraviețuitorii au refuzat să-și raporteze rudele ca morți, sperând să le mai întâlnească. 

Germania nazistă și aliații săi au construit aproximativ 40.000 de lagăre și alte locuri de detenție în masă, o parte dintre ele fiind lagărele morții precum Auschwitz, Treblinka, Sobibór, Belzec, Majdanek și Chelmo. Deși nu aveau statut de lagăre a morții, lagărele precum Dachau sau Buchenwald la fel se remarcau prin teroarea ce domnea acolo.

Inițial, „dușmanii rasiali” ai regimului nazist erau omorâți prin împușcare, înfometare sau torturați până la moarte. Cu trecerea timpului, proporțiile genocidului creșteau, iar naziștii inventau metode mai „eficiente” pentru exterminarea „raselor inferioare”. Una dintre invențiile naziste a fost așa numitul „automobil de gazare” sau „Gaswagen”. Acesta reprezenta o cameră de gazare mobilă, care era folosită pentru otrăvirea cu gaze a deținuților. Ulterior, în lagărele morții au fost construite camere de gazare, ascunse sub formă de dușuri. În lagărul morții Birkenau, care făcea parte din complexul Auschwitz, până la 6.000 de evrei erau otrăviți cu gazul Zyklon B în fiecare zi, fiind vorba despre perioada de vârf în activitatea criminală desfășurată în lagăr. Ulterior, cadavrele erau incinerate în crematoriul ce funcționa în cadrul lagărului.

Lagărul Auschwitz (în poloneză Oświęcim), a fost unul dintre cele mai mari lagăre de concentrare și a devenit un adevărat simbol al Holocaustului. Era un adevărat complex ce includea trei părți componente, în fiecare dintre ele fiind creată o adevărată mașinărie de exterminare. 

Complexul lagărului de la Auschwitz a fost eliberat de Armata Roșie la 27 ianuarie 1945. Până atunci aproximativ un milion de evrei, 70.000 de polonezi, 25.000 de sinti și romi și aproximativ 15.000 de prizonieri de război din URSS și din alte țări fuseseră uciși la Auschwitz, conform datelor Memorialului Victimelor Holocaustului Yad Vashem. 

E de menționat că romii, la fel, au fost o țintă a naziștilor. Numărul exact al romilor uciși în timpul Holocaustului este necunoscut. Deși stabilirea unor cifre exacte este imposibilă, istoricii estimează că germanii și aliații lor au ucis aproximativ 25 la sută din toți romii europeni. Astfel, din aproape un milion de romi despre care se crede că au trăit în Europa înainte de război, naziștii și aliații lor au ucis până la 220.000, conform informațiilor oferite de Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii.

Evreii din Basarabia, la fel, au suferit de urgia genocidului orchestrat de naziști. În baza ordinului lui Ion Antonescu, care era aliatul lui Hitler și conducea România începând cu 4 septembrie 1940 și până pe 23 august 1944, au fost create 49 de lagăre și ghetouri, conform datelor prezentate de Comunitatea Evreiască din Republica Moldova. 

Locuitorii ghetourilor erau supuși unui tratament inuman din partea autorităților naziste, fiind obligați să trăiască într-o aglomerație teribilă și istoviți de munci grele. Totodată, foametea era o parte indispensabilă din viața de zi cu zi. 

Comunitatea Evreiască din Republica Moldova din Moldova precizează că în ghetoul din Chișinău se aflau 11.500 de persoane, 2.000 dintre acestea fiind executate către august 1941. Execuțiile în masă ale locuitorilor ghetoului aveau loc în Visterniceni (unde se află în prezent un monument dedicat Victimelor fascismului).

În octombrie 1941 au început deportările populației ghetoului către lagărele de concentrare din Transnistria. O parte din persoanele strămutate au murit pe drum. În total, între 280 de mii și 380 de mii de evrei au fost exterminați în România și teritoriile controlate de aceasta în anii celui de-Al Doilea Război Mondial.