În perioada următoare, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar urma să se întâlnească cu actualul președinte al SUA, Donald Trump, pentru a prezenta viziunea UE privind un eventual armistițiu dintre Ucraina și Rusia. Declarația a fost făcută de experta în studii europene, Ionela Maria Ciolan, pentru jurnaliștii AGORA, aflați la Bruxelles.
Aceasta a accentuat necesitatea participării oficialilor UE la negocierile de pace și a subliniat importanța viitorului armistițiu pentru securitatea statelor membre.
UE susține viziunea Ucrainei în ceea ce privește pacea. Liderii europeni vor încerca să se asigure că partenerii americani înțeleg consecințele, în cazul în care acest armistițiu nu va fi favorabil Ucrainei. Va avea urmări și asupra securității europene. Liderii UE încearcă să își contureze propria viziune privind pacea din Ucraina și să fie parteneri activi în negocierile de pace.
Autor: Ionela Maria Ciolan, cercetătoare în cadrul Centrului Wilfried Martens pentru Studii Europene
Experta nu a precizat o dată exactă a întâlnirii dintre Ursula von der Leyen și Donald Trump, însă a declarat că UE mizează pe disponibilitatea Statelor Unite de a purta discuții cu reprezentanții comunității.
Sperăm că această întâlnire va fi în perioada următoare și că există disponibilitatea din partea partenerilor americani să se întâlnească și cu reprezentanții UE, nu doar cu reprezentanții statelor membre.
Autor: Ionela Maria Ciolan, cercetătoare în cadrul Centrului Wilfried Martens pentru Studii Europene
Urmărește interviul complet aici.
CONTEXT. Președintele SUA, Donald Trump, a declarat în cadrul campaniei sale electorale că ar putea încheia războiul din Ucraina în decursul a 24 de ore după ce ar fi ales președinte la data de 5 noiembrie 2024. Două luni mai târziu, el a declarat că ar avea nevoie de mai mult timp - șase luni.
Înainte de a fi învestit în funcția de președinte al SUA, Donald Trump susținea că s-ar organiza o întâlnire între el și Vladimir Putin. În același timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că SUA nu au solicitat încă în mod oficial o întâlnire.
Ulterior, Trump a declarat pentru presă că președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, ar fi de acord să „încheie o înțelegere” pentru a opri războiul dintre Rusia și Ucraina, dar opinia lui Vladimir Putin rămâne necunoscută. Totodată, Trump a declarat că refuzul lui Putin de a încheia un acord de pace va duce la consecințe grave pentru Rusia.
Acest material a fost elaborat în contextul proiectului „Media4EUIntegration: Creșterea acoperirii mediatice a politicii externe și procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”, finanțat de Ministerul Federal German al Afacerilor Externe și implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.