Compania care a câștigat concursul pentru a construi acest drum a început lucrările în luna iunie 2022, dar contractul, unde a fost desemnat această companie câștigătoare, a fost semnat în septembrie 2022.
Autor: Veronica Dragalin
În cazul selectării companiei de proiectare, potrivit șefei de la PA, au fost trimise solicitări pentru oferte la patru companii. Însă, nu toate în același timp.
Solicitarea a fost trimisă la o anumită dată. Compania respectivă a răspuns a doua zi și peste câteva zile acea companie a fost selectată, dar invitația de a participa la celelalte companii a fost trimisă după.
Autor: Veronica Dragalin
În plus, compania de proiectare care a câștigat licitația ar avea o „relație foarte apropiată cu o companie a cărui administrator este soția actualului șef de la Administrația de Stat a Drumurilor”, ceea ce înseamnă că „a câștigat compania care are interese directe”, potrivit Veronicăi Dragalin.
Când sunt atât de multe circumstanțe care ridică întrebări, avem suspiciuni. Nu înseamnă că imediat știm că aici s-au făcut ilegalități, de aceea am pornit un dosar penal.
Autor: Veronica Dragalin
CONTEXT. La sfârșitul anului 2023, mai mulți angajați de la Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) au ajuns în vizorul Centrului Național Anticorupție (CNA) și Procuraturii Anticorupție (PA). Oamenii legii au descins cu percheziții într-o cauză penală pentru „abuz de putere și abuz de serviciu”.
PA menționa că acțiunile vizează pretinsele acțiuni ilegale ale factorilor de decizie din cadrul ASD, precum și a unor persoane fizice, referitoare la construcția drumului de acces Leova-Bumbăta.
În iunie 2024, şefa PA, Veronica Dragalin, a declarat că directorul ASD, Sergiu Bejan, are statut de învinuit. Bejan a respins acuzațiile şi a declarat că la mijloc, de fapt, ar sta interese ascunse ale unor persoane, dar a refuzat să ofere alte detalii.
La 30 ianuarie curent, în cadrul unei conferințe de presă, șefa PA a declarat că dosarul penal privind construcția drumului Leova-Bumbăta se află, în continuare, la faza de urmărire penală. Unul dintre motive este că expertiza necesară în acest dosar, care se așteaptă să fie făcută de Centrul Naţional de Expertize Judiciare (CNEJ), va putea fi efectuată în 2028.
De cealaltă parte, într-un răspuns oficial, CNEJ a menționat că aceste informații „nu corespund adevărului”.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.