În perioada 27 ianuarie - 2 februarie, au fost înregistrate cu 67% mai multe cazuri de COVID-19, comparativ cu săptămâna anterioară. Cinci cazuri dintr-un total de zece au fost raportate în rândul copiilor de până la 14 ani.
În plus, au fost înregistrate 431 de cazuri de gripă sezonieră, cu 50% mai multe față de săptămâna precedentă. Dintre acestea, 371 de îmbolnăviri au fost raportate în mun. Chișinău.
În total, au fost înregistrate 9.287 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), 62% dintre acestea fiind la copii. Totuși, morbiditatea prin IACRS s-a manifestat la un nivel de intensitate joasă.
RECOMANDĂRI. Specialiștii ANSP amintesc cetățenilor despre importanța respectării măsurilor de igienă personală, cum ar fi spălarea mâinilor cu apă și săpun și utilizarea batistelor pentru strănut sau tuse. De asemenea, oamenii sunt îndemnați să mențină un stil de viață sănătos.
De asemenea, medicii recomandă vaccinarea concomitentă împotriva gripei sezoniere și a infecției cauzate de virusul SARS-CoV-2.
CONTEXT. De la începutul perioadei de monitorizare, în septembrie 2024, au fost înregistrate 1.311 cazuri de gripă, 87.049 de cazuri de IACRS și 8.561 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.