Procurorii au pornit un dosar penal pe faptul încălcării din neglijență de către medic sau alt lucrător medical a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, fapt ce ar fi cauzat decesul Liubei Babuțchi.
Conform acelorași surse, anestezista, care ar fi fost prezentă în salon în timpul procedurii, este bănuită în acest dosar.
Oamenii legii nu au anunțat, deocamdată, oficial despre reținerea acesteia.
Până la momentul publicării știrii, nu se știe dacă Ecaterina Maniuc pledează sau nu vinovată.
CONTEXT. O femeie, în vârstă de 35 de ani, a decedat la 30 ianuarie, după ce a fost supusă unei proceduri invazive la un salon de înfrumusețare din Chișinău.
Ministerul Sănătății a instituit o comisie pentru verificarea activității centrului. Inspectorii ANSP urmează să verifice dacă serviciile prestate sunt conforme autorizației eliberate.
Șefa de la Sănătate a declarat că proprietara salonului ar fi activat anterior în cadrul unui spital public, unde s-a descoperit o secție clandestină de chirurgie cosmetologică.
Soțul Liubei Babuțchi spune că medicul anestezist ar fi încercat să plece. Mai mult, susține că, până la venirea oamenilor legii, probele ar fi fost șterse.
Ministra Sănătății a explicat că saloanele de înfrumusețare din țară funcționează în baza Legii antreprenoriatului. Sistemul medical eliberează autorizație sanitară, iar în baza ei este aprobat automat de către minister Regulamentul de activitate. Mai departe, dacă centrul e medical, trece acreditarea o dată la cinci ani.
Totuși, Nemerenco a declarat că Ministerul Sănătății nu cunoaște „ce se întâmplă pe interior” și că nu are dreptul să instituie verificări asupra acestor saloane.
Inspectoratul de Poliție Buiucani a pornit o urmărire penală „pe faptul încălcării din neglijență de către medic sau alt lucrător medical a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, fapt ce a cauzat decesul pacientului”.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.