Abordare „superficială și rigidă” din partea autorităților? Fermierii anunță proteste

Foto: simbol

Abordare „superficială și rigidă” din partea autorităților? Fermierii anunță proteste

„Abordare superficială si rigidă”. Așa descriu fermierii „atitudinea” Ministerului Finanțelor, instituție cu care au avut o întâlnire. Aceștia acuză întârzieri în implementarea măsurilor promise, precum restituirea accizei la motorină și rambursarea TVA-ului acumulat. Astfel, fermierii „își rezervă dreptul constituțional la protest, chiar daca deja sunt în ajunul lucrărilor de primăvară”, se arată într-o scrisoare adresată Guvernului.

Redactia Agora

Asociația Forța Fermierilor a avut întâlnirea cu conducerea Ministerului Finanțelor, care din păcate a fost una sterilă.

Am constatat o abordare superficială si rigidă a conducerii Ministerului față de una din cele mai importante ramuri din țară. 

Dincolo de problema lipsei facilitării accesului la finanțări ieftine și pe termen lung pentru agricultorii aflați în prag de faliment, noi am auzit de la Ministerul Finanțelor că nu se dorește executarea rapidă a măsurilor de sprijin ale agricultorilor, chiar dacă sunt prevăzute în legislație și promise de nenumărate ori de Guvern și Parlament. 

De principiu nu se acceptă restituirea accizei la motorină pentru anul 2024 și pune la îndoiala prelungirea programului rambursării TVA-ului acumulat de agricultori pe care statul este obligat să îl returneze conform legii speciale in vigoare. Măsurile promise de autorități care vor intra în vigoare abia prin luna iulie, sunt unele foarte întârziate pentru a salva situația critică de azi. 

În contextul în care fermierii nu dețin absolut nici o soluție la zi din partea statului pentru deblocarea situații ne rezervăm dreptul constituțional la un protest, chiar daca deja suntem in ajunul lucrărilor de primăvară. 

Autor: Asociația „Forța Fermierilor”

„Problemele actuale ale sectorului agricol sunt ca un bulgăre de zăpadă ce se rostogolește la vale peste economia și bugetul țării”, se arată într-un comunicat al fermierilor.

Nici una din măsurile de intervenție urgentă, propuse de agricultori către Guvern pentru a mișca din impas situația, nu s-a materializat deocamdată în acțiuni rapide sau concrete. Agricultura și pământul nu așteaptă, fiecare zi de întârziere sau amânare, adâncește și mai mult groapa în care se rostogolește sistemul agricol din Moldova. 

Autor: Asociația „Forța Fermierilor”

Ministerul Finanțelor nu a comentat, deocamdată, cele invocate de fermieri. Iar Guvernul nu a reacționat, încă, la scrisoarea transmisă.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.