Cine este Dumbravan?
Din ianuarie 2008, Dumbravan a fost numit în funcția de procuror în Procuratura Anticorupţie, Serviciu Nord.
Iar din octombrie 2021, acesta a activat în funcția de adjunct interimar al procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție.
De-a lungul carierei, potrivit magistrat.md, acesta a fost distins de mai multe ori pentru activitatea sa. A primit Insigna de piept „Eminent al Procuraturii” în 2018 și 2019, în urma aprecierii rezultatelor profesionale și cu ocazia Zilei Independenței.
De asemenea, în 2016 și 2014, Consiliul Superior al Procurorilor a propus procurorului general exprimarea mulțumirii pentru performanțele sale și îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu.
Ce avere declară?
Marcel Dumbrăvan a declarat, pentru 2023 venit de peste 446 de lei, obținut din activitatea sa în cadrul Procuraturii.
Între timp, soția sa a avut un venit de puțin peste 225 de mii de lei, în aceeași perioadă.
Pe lângă asta, Dumbravan a declarat venituri suplimentare, din alte surse, în valoare de 2.210 lei.
În ceea ce privește bunurile imobile, acesta deține două terenuri dobândite prin donație și contract, cu suprafețe de 0,1017 ha și 0,1244 ha.
De asemenea, are în proprietate un apartament de 70,6 m², achiziționat în 2010, o casă de locuit cu teren aferent primită prin donație în 2000, dar și un apartament de 33,4 m², cumpărat în 2016.
Totodată, acesta a declarat că deține un automobil de model „Renault Megane Scenic”, fabricat în 2015 și achiziționat în 2019 cu 185 de mii de lei.
În ceea ce privește activele financiare, acesta deține două conturi bancare cu solduri de 75.021 lei și 47.421 lei, precum și 46 de acțiuni la S.A. „Claritate”.
Potrivit legii, asigurarea interimatului funcției de procuror-şef al procuraturii se face prin ordin al procurorului general.
Ulterior, CSP aprobă sau respinge interimatul dispus prin ordinul procurorului general.
În cazul în care respinge interimatul dispus de șeful Procuraturii Generale, CSP desemnează interimarul pentru funcția respectivă.
Interimatul durează până la ocuparea funcției.
CONTEXT. Se întâmplă în contextul în care, la 19 februarie curent, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, și-a dat demisia.
Motivul invocat de aceasta este proiectul de lege cu privire la comasarea procuraturilor specializate. „Este un atac asupra sistemului de justiție”, susține Dragalin.
De menționat este faptul că, în cadrul aceleiași ședințe, CSP ar urma să avizeze proiectul de lege la care a făcut referire Dragalin când a depus cererea de eliberare din funcție.
Citește și: Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, și-a dat demisia
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.