Acord istoric la Jeddah. Ucraina acceptă propunerea SUA de încetare imediată a focului (VIDEO)

Negocieri privind pacea din Ucraina, în Arabia Saudită

The Guardian

Acord istoric la Jeddah. Ucraina acceptă propunerea SUA de încetare imediată a focului (VIDEO)

Ucraina a acceptat propunerea Statelor Unite de încetare imediată a focului pentru 30 de zile, termen care ar putea fi prelungit. Asta doar dacă Rusia aderă la aceiași termeni de restabilire a păcii. Anunțul a fost făcut de biroul prezidențial ucrainean, în urma negocierilor purtate între SUA și Ucraina, în Arabia Saudită, transmite The Kyiv Independent.

Laura Macari

Ucraina a fost de acord să accepte propunerea SUA de încetare imediată a focului pentru 30 de zile și să ia măsuri pentru restabilirea unei păci durabile după invazia Rusiei, potrivit unei declarații comune SUA-Ucraina din 11 martie, transmite Reuters.

În plus, cele două părți au convenit să încheie cât mai curând posibil un acord global pentru dezvoltarea resurselor minerale critice ale Ucrainei.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a explicat că acest acord prevede încetarea focului „nu numai în ceea ce privește rachetele, dronele și bombele, nu numai în Marea Neagră, ci și de-a lungul întregii linii a frontului”, în baza unei propuneri a americanilor.

Partea americană înțelege argumentele noastre, acceptă propunerile noastre, vreau să îi mulțumesc președintelui Trump pentru caracterul constructiv al conversației echipelor noastre. Ucraina acceptă această propunere, iar SUA trebuie să convingă Rusia să o respecte.

Autor: Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei

De asemenea, consilierul lui Donald Trump pe securitate, Mike Waltz a anunțat despre decizia de „reluare imediată” a asistenței militare către Ucraina.

Rămâne neclar dacă Rusia va fi deschisă propunerii, din motiv că a respins în mod repetat ostilitățile înghețate de-a lungul actualei linii de front.

CONTEXT. La 11 martie, reprezentanții Ucrainei și SUA au purtat negocieri în Arabia Saudită. Aceasta a fost prima întâlnire oficială dintre Kiev și Washington după disputa dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, de la Casa Albă.

Delegația ucraineană a fost condusă de șeful aparatului prezidențial al Ucrainei, Andrii Iermak, iar în fruntea delegației americane a fost secretarul de stat, Marco Rubio. 

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.