UPDATE. Feroviarii își continuă protestul în fața Parlamentului. Aceștia scandează „Slariile!”. La protest au venit angajații CFM din mai multe regiunile țării.
„Suntem la limită deja. Noi nu o să cedăm. O să venim și o să dormim aici dacă nu se vor ține de cvânt” spune un protestatar.
UPDATE. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării regionale, Vladimir Bolea, reconfirmă că achitarea salariilor restante este principala prioritate în prezent.
Este rușinos că acești oameni au 6.000 de lei salariu. Este unul dintre cele mai mici salarii la întreprinderile de stat. Și încă au șase luni de restanțe. Din acest considerent, trebuie să aibă loc un proces de optimizare și toate aceste lucruri depind în totalitatea sa de conducerea CFM. Este agent economic care se ocupă de transport de mărfuri și persoane. Prin optimizare presupunem productivitate și eficiență.
Autor: Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
UPDATE. În fața mulțimii au ieșit ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, dar și noul director CFM, Sergiu Cotelnic.
Sursa: AGORA
Pentru mine și pentru Minister salariile sunt prioritatea unu. Sper că săptămâna viitoare sper că vom avea deja un rezultat. Planificăm în două luni să dăm are salarii. Sunt premise. Pentru că avem ajutor de combustibil, nu ne vom cheltui. La hotare stă marfă care s-a transportată și pentru asta vom acumula venit. Vă rugăm răbdare și să ne ajutați să depășim această situație.
Autor: Sergiu Cotelnic, noul director CFM
Reprezentanții sindicatelor au menționat că există dialog și că e nevoie nu doar de salarii, dar și de o foaie de parcurs cu perspectivele de dezvoltare a Căii Ferate.
Știrea inițială. Datoriile salariale ale Căii Ferată din Moldova depășesc suma de 191 de milioane de lei, afectând aproape 5000 de angajați, constată FSF. În plus, ar exista probleme din cauza lipsei de motorină și problemelor logistice.
Prin urmare, feroviarii cer:
- Respectarea legislației în vigoare de către autoritățile statului, în special în ceea ce privește salariații CFM.
- Implicarea urgentă a Guvernului pentru achitarea restanțelor salariale și compensarea pierderilor cauzate de întârzierile salariale, conform legislației.
- Majorarea salariului minim la 5500 lei.
Protestatarii menționează că, în cazul în care nu se vor lua măsuri urgente, majoritatea salariaților CFM vor fi nevoiți să recurgă la suspendarea contractului individual de muncă, conform Codului Muncii al Republicii Moldova.
Amintim că Sergiu Cotelnic a fost numit în funcția de director la Calea Ferată din Moldova.
Am avut o discuție constructivă. Este o direcție în care ne vom îndrepta. Vom acoperi datoriile pe salarii. Este prioritatea numărul unu. Sunt și alte datorii și sperăm că vom anunța curând soluții pe aceste probleme.
Autor: Sergiu Cotelnic, noul director CFM
Precedentul director interimar, Serghei Tomșa, rămâne în funcția de vicedirector.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.