Lozovan ar fi de negăsit, cu câteva zile înainte să-și afle sentința. PA: Deputata are interdicție să părăsească țara

sursa foto: Irina Lozovan via Facebook

Lozovan ar fi de negăsit, cu câteva zile înainte să-și afle sentința. PA: Deputata are interdicție să părăsească țara

Deputata Irina Lozovan nu s-ar afla pe teritoriul controlat de autoritățile de la Chișinău. Se întâmplă cu puțin timp înainte ca aceasta să-și afle sentința în dosarul de corupere politică. Cel puțin, aceasta este informația pe surse transmisă TVR Moldova. De cealaltă parte, Procuratura Anticorupție (PA) comunică faptul că deputata are interdicție de a părăsi țara.

Olga Scripnic

Avocatul Irinei Lozovan, Anatolie Pitel, contactat de AGORA, ne-a spus că „nu va oferi nici un comentariu” pe acest subiect și că urmează să revină în 31 martie, zi în care Judecăria Chișinău va pronunța sentința în cazul deputatei.

De cealaltă parte, PA informează că în privința deputatei a fost aplicată o măsură preventivă prin care este obligată să nu părăsească țara pe un termen de 60 de zile, începând cu data de 3 martie. 

Cu alte cuvinte, PA dă asigurări că ieșirea deputatei de pe teritoriul R. Moldova nu se putea face prin punctele de trecere a frontierei de stat.

Necesitatea solicitării acestei măsuri a fost dictată de faptul că la ședința din 25 februarie și respectiv 3 martie, inculpata nu s-a prezentat la ședințele de judecată, invocându-se motive de boală, fără a fi prezentată o dovadă în acest sens.

Încheiere privind aplicarea măsurii preventive a fost transmisă pentru executare Poliției de Frontieră. 

Autor: Procuratura Anticorupție

Șapte ani de detenția au solicitat procurorii

În cadrul ședinței de judecată din 7 martie, desfășurată la Judecătoria Buiucani, procurorii au cerut șase ani de închisoare pentru deputata Irina Lozovan. Aceasta este judecată alături de soțul său, Pavel Gârleanu, consilier raional în Ocnița, pentru care au fost solicitați cinci ani de închisoare.

Acest caz face parte din două procese de corupție politică, ce vizează presupusa „cumpărare” de politicieni de către oligarhul fugar Ilan Șor. 

Cei doi inculpați, care au părăsit Partidul Socialiștilor (PSRM) în 2023 pentru a se alătura partidului „Renaștere”, considerat apropiat de Șor, sunt acuzați că, în același an, ar fi încercat să-l mituiască pe primarul socialist din Ocnița, Victor Artamaniuc, pentru a-i convinge să urmeze aceeași cale politică.

Procurorul a declarat, în fața instanței, că a demonstrat implicarea Irinei Lozovan în acceptarea finanțării partidului „Renaștere” de către Ilan Șor. 

Procurorul a menționat că, înainte de a părăsi PSRM, Lozovan a călătorit în Israel, unde s-ar fi întâlnit cu Șor pentru a discuta despre viitorul său politic. Alături de ea s-au aflat și deputații Alexandr Nesterovschi și Vasilii Bolea, care au făcut același pas. 

Acesta susține că „Renaștere” a fost reactivat în 2023 pentru a servi interesele lui Șor, iar activitatea partidului, în ciuda lipsei fondurilor oficiale, ar indica o finanțare ilegală din Rusia. 

Totodată, procurorul a argumentat că cei 30 de mii de dolari oferiți drept mită primarului din Ocnița pentru a adera la „Renaștere” ar proveni din aceleași surse.

Citește și: Ce a spus apărarea?

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.