Mexic interzice alimentele ultra-procesate în școli, în lupta împotriva obezității infantile

unsplash.com

Mexic interzice alimentele ultra-procesate în școli, în lupta împotriva obezității infantile

Mexicul a pus în aplicare, începând de sâmbătă, o interdicție națională privind vânzarea alimentelor nesănătoase în școli, în încercarea de a combate una dintre cele mai grave crize de obezitate infantilă și diabet din lume. Măsura vizează produsele ultra-procesate, bogate în zahăr, sare și grăsimi, transmite AP News.

Doina Alexa

Ministerul Educației din Mexic a anunțat intrarea în vigoare a noii legi printr-un mesaj postat pe platforma X: „Adio, mâncare nesănătoasă!”. Părinții sunt încurajați să susțină inițiativa guvernului, pregătind mese sănătoase pentru copii.

Conform noilor reguli, din școli trebuie eliminate toate produsele alimentare care poartă chiar și un singur avertisment negru (etichetă frontală obligatorie în Mexic, introdusă în 2020), indicând un conținut ridicat de zahăr, sare, grăsimi sau calorii. Pe lângă interdicție, școlile sunt obligate să ofere alternative nutritive, precum tacos cu fasole, și să pună la dispoziție apă potabilă simplă.

„Este mult mai sănătos să mănânci un taco cu fasole decât o pungă de chipsuri”, a declarat președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, una dintre susținătoarele vocale ale reformei.

Interdicția se aplică de luni dimineață, odată cu începerea săptămânii școlare. Administratorii de școli care încalcă legea riscă amenzi între 545 și 5.450 de dolari. Totuși, aplicarea legii rămâne o provocare, în special în cele peste 255.000 de școli din Mexic, dintre care multe nu au nici măcar acces constant la apă curentă sau internet.

Un alt obstacol este comerțul stradal din jurul școlilor, unde vânzătorii ambulanți continuă să ofere dulciuri, nachos, chipsuri și înghețată elevilor în timpul pauzelor.

CONTEXT. Potrivit UNICEF, copiii din Mexic consumă mai multe alimente nesănătoase decât orice altă țară din America Latină, iar obezitatea infantilă a fost clasificată drept urgență națională. În medie, 40% din caloriile consumate zilnic de copii provin din sucuri îndulcite și produse ultra-procesate. O treime dintre copiii mexicani sunt deja considerați supraponderali sau obezi, potrivit datelor guvernamentale.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.