EDITORIAL | Când reforma justiției sfârșește în favoarea criminalilor. Greșeala e în lege sau în felul în care a fost aplicată?

Republica Moldova se confruntă cu o controversă majoră legată de eliberarea din detenție a unor persoane condamnate la închisoare pe viață pentru crime deosebit de grave, inclusiv multiple asasinate comise la comandă. În total, 24 de condamnați pe viață s-au ales cu sentința revizuită, dintre care nouă au fost eliberați, la finele anului 2024 și în trimestrul I din 2025, arată datele Administrației Naționale a Penitenciarelor. Acești deținuți au reușit să iasă din penitenciar nu printr-un viciu procedural sau prin coruperea instanțelor, ci în baza unei modificări legislative la legea 243, adoptată în 2021, privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, lege votată atât de guvernare, cât și de opoziție.

Cum a devenit posibilă eliberarea condamnaților pe viață? Potrivit Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), deputata Olesea Stamate a propus trei amendamente la Legea amnistiei. Unul dintre ele, votat în 2022, a introdus o modificare esențială: pedeapsa cu detenție pe viață putea fi comutată în închisoare pentru o durată fixă de 30 de ani. Până atunci, condamnații pe viață erau excluși din orice formă de amnistie. Dar odată comutată pedeapsa la 30 de ani, acești deținuți intrau automat sub incidența Articolului 91 din Codul Penal, care permite eliberarea condiționată după ispășirea a două treimi din pedeapsă. Cu alte cuvinte, dacă aceștia au executat 20 de ani, puteau lejer să ceară eliberarea. 

Legea nu interzicea explicit ca un deținut care a beneficiat de comutarea pedepsei să ceară și eliberare condiționată. Astfel, a fost creată o portiță legală care, în practică, a dus la eliberarea unor persoane condamnate pentru crime de o gravitate extremă. 

În urma scandalului, Parlamentul a votat, în regim de urgență, mai multe modificări la Legea privind amnistia și la Codul penal care blochează posibilitatea de a cumula comutarea pedepsei și eliberarea condiționată pentru persoanele condamnate pe viață.

Ceea ce frapează în acest caz nu este doar profilul celor eliberați, ci și modul în care legislația a fost „ajustată”, astfel încât să le permită accesul la recursuri extraordinare și reevaluări de pedeapsă. Mai grav este că judecătorii nu pot fi acuzați că ar fi acționat abuziv sau pe baza unor interese oculte, ei doar au aplicat niște prevederi legale introduse recent și, aparent, cu bună credință. 

Totuși, de la o condamnare pe viață la o eliberare condiționată, condamnatul probabil ar trebui să aibă un istoric de bună purtare impecabil, fără sancțiuni și mustrări, așa cum este în cazul lui Alexandr Sinigur. Faptul că și cererea demisiei șefului Administrației Naționale a Penitenciarelor a fost cerută în acest caz, pe lângă excluderea autoarei amendamentelor din partid, atrage atenția la corupția din penitenciarele noastre. În acest sens, se pune întrebarea: cine este responsabil pentru asumarea riscurilor eliberării unor deținuți atât de periculoși? Pe ce bază au aceștia o bună purtare? Sper că nu pe o diplomă oferită de Mitropolia Moldovei.

Toate indiciile duc spre o modificare legislativă operată în cadrul procesului de reformă a justiției. O reformă care, în loc să consolideze statul de drept, riscă acum să devină sinonimă cu scăpările periculoase și decizii cu impact profund negativ asupra siguranței publice. Iar responsabilitatea nu poate fi pasată ușor de la un birou la altul, este cel mai probabil o responsabilitate colectivă a întregii guvernări.

Fosta ministră a Justiției, Olesea Stamate, cunoscută drept persoana responsabilă de modernizarea sistemului justiției, se regăsește în centrul acestei controverse. Nu pentru că ar fi direct vinovată de eliberările respective, ci pentru că, în calitate de principal arhitect al schimbărilor legislative, are datoria să ofere explicații. Reforma justiției nu poate fi invocată doar când lucrurile merg bine. Atunci când rezultatele sunt toxice, tăcerea devine complicitate.

Dar nu este vorba despre o singură persoană. Orice modificare legislativă trece printr-un lanț instituțional mai complex, de la redactare, la avizare și aprobare parlamentară, inclusiv în comisia juridică, apoi promulgare prezidențială. Faptul că nimeni nu a anticipat consecințele acestor schimbări ridică semne serioase de întrebare cu privire la calitatea analizei juridice și la vigilența instituțiilor care ar trebui să prevină asemenea derapaje.

Este îmbucurător faptul că majoritatea parlamentară a votat mai multe modificări la Legea privind amnistia și la Codul penal, care să excludă pe viitor posibilitatea ca deținuții condamnați pe viață să beneficieze concomitent de reducerea termenului de detenție sau de comutarea lui, după care să beneficieze și de eliberarea condiționată înainte de termen. Totuși, în acest timp în care legea a funcționat, un alt condamnat la detenție pe viață pentru zece crime la comandă și 11 tentative de omor, pe nume Iurie Radulo, a părăsit teritoriul Republicii Moldova, după ce a fost eliberat recent din pușcărie.

Reforma justiției nu poate deveni o poveste cu final ironic, în care, în loc să scape țara de criminali, statul le oferă acestora o a doua șansă, în timp ce cetățenii de rând trăiesc cu frica în sân. Dacă într-adevăr vrem o Moldovă europeană, cu stat de drept funcțional, asemenea derapaje nu trebuie tolerate, ci sancționate exemplar.

Reforma justiției nu înseamnă doar vetting și instituții noi, ci mai ales responsabilitate și prudență în legiferare. Pentru că o greșeală în Codul penal nu afectează doar statistici sau cariere politice, ci vieți reale și sentimentul de siguranță al fiecărui cetățean.