Potrivit analizei, se observată o evoluție oscilantă a importului cărnii de porc. Astfel, după o creștere de circa trei ori a importurilor de carne de porc în anii 2020 și 2022 de la doar aproape 6.000 tone în 2020, la circa 14.300 tone în 2022, în anii 2023 și 2024 cantitatea s-a diminuat de aproape două ori, până la 7.466 tone, în anul trecut.
Importăm din Uniunea Europeană
Evoluția poate fi explicată prin creșterea producției locale de carne de porc, care a ajuns să asigure circa 90% din consumul intern.
Analiza relevă că importurile sunt realizate în special din statele UE. Principalii furnizori fiind Spania și Polonia.
În primele trei luni din 2025, Spania a exportat în Republica Moldova peste 2.000 de tone, ceea ce reprezintă mai mult de 46% din importul de carne de porc. Polonia, cândva lider, pierde teren: doar 856 de tone în primul trimestru din 2025.
Originea importurilor de carne de porc în R. Moldova
Moldstreet
Anul trecut cele două state UE au avut o cotă de 60% din importurile de carne în Republica Moldova.
Potrivit expertului Iurie Rija, „cantități mari de carne de porc sunt importate și sub eticheta „Uniunea Europeană”, fără specificarea exactă a țării – 1.777 tone în 2024 și 981 tone în primul trimestru al anului 2025”.
Principalii importatori: Rogob și Happy Viking
În fruntea clasamentului importatorilor de carne de porc se află compania Rogob SRL, unul dintre cei mai mari procesatori și producători de carne, dar și unul dintre cei mai mari distribuitori.
Astfel, în primele trei luni ale acestui an compania a importat 1.371 tone, iar anul trecut – 1.659 de tone.
Aceasta este urmată de Happy Viking SRL – cu 666 tone, Carmez Processing – cu 571 tone, Benderskii Miasokombinat din regiunea transnistreană – cu 555 tone și Basarabia-Nord SRL (parte a grupului Verum) – 530 tone.
Precizăm că Happy Viking SRL și-a majorat cel mai mult importurile de carne în ultimii doi ani.
Potrivit lui Rija prețurile de import a cărnii de porc nu s-au majorat de la începutul acestui an și, respectiv, nu ar exista premise pentru scumpirea cărnii și produselor din carne de porc, chiar și în condițiile actuale, când au fost sacrificați circa 70 mii de porci de la două ferme, unde s-a depistat pesta porcină africană.
În ciuda acestui context tensionat, trebuie subliniat că nu există un temei economic real care să justifice o scumpire majoră a cărnii de porc pe piața internă. Deși producția locală a fost afectată, golul este deja acoperit prin importuri, iar analiza prețurilor de import arată clar că, în primul trimestru din 2025, carnea de porc a fost importată la un preț mai mic decât în anii anteriori. Așadar, nu costurile externe justifică eventualele scumpiri la raft, ci mai degrabă specula, anticiparea comportamentului consumatorilor înainte de Paște sau reacții psihologice la criza sanitară
Autor: Iurie Rija
Totodată, potrivit lui, pentru a evita o criză structurală pe termen mediu, autoritățile trebuie să continue măsurile de sprijin pentru fermieri și să identifice surse de fonduri, să acorde compensații rapide, acolo unde este cazul, pentru a permite fermierilor să își reia activitatea.
„În al doilea rând, trebuie accelerată lansarea programelor de monitorizare controlată a efectivelor de porci, cu respectarea strictă a normelor de biosecuritate”, a mai precizat expertul.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.