UPDATE. Bugetul +Plus a fost votat în Parlamentul R. Moldova, în prima lectură. Deputații urmează să propună amendamente până la data de 10 aprilie. Proiectul va fi dezbătut și în lectura a doua.
UPDATE.Recean a explicat sursele finanțărilor. Când este vorba de plăți sociale și compensații la energie - se recurge la granturi. Când sunt împrumuturi, acestea merg pentru investiții în infrastructură, în mediul de afaceri, școli. Acestea vin mereu cu o componentă de grant, adică finanțări care nu trebuiesc întoarse, precizează premierul.
Pachetul energetic pe care l-a anunțat în plen și care include compensații, proiecte de eficiență energetică - presupune finanțări gratuite ale UE.
Investițiile vor fi făcute în satele și orașele noastre. Fiecare cetățean va simți efectul lor. Vor vedea șantiere în localitățile lor. Rog cetățenii să se implice. Acolo unde se trage un drum, să punem și un copac, ca să ne facem viața confortabilă, dar și frumoasă. Efortul de dezvoltare e un efort comun. Dincolo de ce face guvernul, să facem câte o clacă ca să ne facem casele mai bune.
Autor: Dorin Recean, premierul R. Moldova
UPDATE. Pe partea economică, premierul a anunțat:
- Un miliard de lei pentru drumuri locale în 100 de localități, 230 de proiecte regionale și locale, modernizarea curților în Chișinău și modernizarea piețelor agricole în Edineț, Bălți, Ungheni, Comrat, Cahul.
- Un miliard de lei pentru reabilitarea a circa 200 km de drumuri regionale și raionale, pentru a îmbunătăți conexiunile între localități și a face călătoriile mai sigure și rapide.
- 200 milioane de lei pentru modernizarea cantinelor școlare, cu scopul de a oferi alimentație gratuită în gimnazii începând cu 1 septembrie 2025. Acești bani vor fi alocați pentru 1.201 școli.
- 200 milioane de lei pentru sprijinirea a 700 de antreprenori, prin programe de investiții și granturi pentru deschiderea de locuri de muncă.
- 200 milioane de lei pentru sprijinirea agricultorilor, prin AIPA, pentru a dezvolta produse cu valoare adăugată înaltă și a crea locuri de muncă în mediul rural.
- 60 milioane de lei pentru tineri angajați la primul loc de muncă, oferind un bonus de 3000 de lei la salariu pentru primii 6000 de tineri angajați, în domenii precum industrie, electronică, farmaceutică, componente auto, textile, construcții, alimentație și industrii creative.
UPDATE. Recean a enumerat că pachetul energetic implică câteva măsuri sociale esențiale:
- compensațiile la lumină în factură la primii 110kWh care s-au dat deja pentru lunile februarie și martie, și care vor fi oferite până la sfârșitul anului 2025.
- compensațiile monetare pentru încălzire oferite în sezonul rece.
- compensații alocate către APL pentru spitale, grădinițe, școli și alte instituții cu menire socială ca să reducă costul facturilor la energia electrică.
- compensații pentru întreprinderi din sectorul agro-alimentar, adică toate cele 12 luni ale anului 2025 întreprinderile pot obține compensarea a 50% din creșterea tarifului la energia electrică.
- proiecte de eficiență energetică.
- pentru a face mai ușoară ieșirea din iarnă și plata facturilor, va fi oferit ajutor familiilor de Paște
Este cel mai mare pachet alocat vreodată de R. Moldova pentru investiții și creștere economică. Aceste alocări sunt posibile doar datorită deschiderii enorme a UE de a fi alături de Moldova pe drumul modernizării. Am reușit să acționăm cu pași rapizi ca să primim prima tranșă.
Autor: Dorin Recean, premierul R. Moldova
CONTEXT. Amintim că Guvernul a anunțat „Bugetul Plus” care se propune a fi cel mai mare pachet financiar alocat pentru investiții și creștere economică. Acesta include sprijinul Uniunii Europene și vizează două domenii majore: energia și dezvoltarea economică.
În ceea ce privește pachetul energetic, vor fi alocate resurse financiare pentru sprijin continuu cetățenilor, inclusiv compensații pentru energie electrică, încălzire, instituții publice și întreprinderi din sectorul agroalimentar. Vor fi implementate și proiecte de eficiență energetică și asistență pentru familiile vulnerabile.
Vezi detalii aici: Guvernul lansează programul „Bugetul Plus”: Opt miliarde de lei alocați pentru dezvoltare și infrastructură
Pachetul de dezvoltare economică prevede investiții în infrastructură, cum ar fi drumuri, modernizarea piețelor și cantinelor școlare, sprijin pentru antreprenori și fermieri, precum și proiecte de mediu. Vor fi alocate fonduri pentru crearea de locuri de muncă, pentru tineri și pentru repararea unor drumuri și segmente de cale ferată importante.
Aceste măsuri vor stimula creșterea economică cu peste 5% până în 2028 și vor continua drumul european al Moldovei, spun autorii.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.