Preot, despre rugurile din Noaptea Învierii: „Locul nostru este în biserică”

poză simbol

sursa foto: hn24.net

Preot, despre rugurile din Noaptea Învierii: „Locul nostru este în biserică”

Arderea anvelopelor în Noaptea Învierii este interzisă prin lege. Ritualul nu este susținut nici de Biserică. „Ceea ce ar trebui să ardă în conștiința și în inima fiecăruia dintre noi este flacăra Lui Hristos cel Înviat”, afirmă preotul Octavian Moșin.

Preotul Octavian Moșin, de la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din Chișinău, a reiterat că acest ritual este periculos pentru sănătate.

Îmi amintesc de semenii mei, cum se aduna o cantitate enormă de anvelope. E foarte periculos când stai aproape de foc, pentru că pe mulți am văzut rănindu-se, mulți au ajuns în Noaptea de Înviere chiar la spital.

Autor: Octavian Moșin, preot

Octavian Moșin spune că acest obicei se trage, cel mai probabil, din perioada sovietică.

Oamenii de bună credință nu puteau participa la slujbă, fiind o restricționare. Acea perioadă era cumva o sărbătoare în afara sărbătorii. 

O altă versiune ar fi că păgânii care vin din alte culturi și religii și-au găsit locul în afara slujbei, tocmai în astfel de ruguri, care niciodată n-au fost specifice creștinismului.

Autor: Octavian Moșin, preot

Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, arderea anvelopelor prezintă riscuri semnificative pentru mediu și pentru sănătatea oamenilor.

În cadrul procesului de ardere, sunt eliberate în atmosferă zeci de substanțe chimice periculoase, printre care monoxidul de carbon, oxizii de sulf și de azot, dioxinele, furanii, metalele grele, benzenul și hidrocarburile aromatice policiclice.

Autor: Inspectoratul pentru Protecția Mediului

Importatorii și distribuitorii de anvelope sunt obligați să preia, să sorteze și să depoziteze anvelopele uzate

Pentru poluarea mediului cu o cauzare de prejudicii, Codul Contravențional stabilește amenzi de până la 1.800 de lei pentru persoane fizice și de până la 15 mii de lei pentru persoane juridice. În ambele cazuri, persoana poate fi privată de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de până la un an.

Autoare: Natalia Litvin, studentă la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.