La Briceni, vremea se va încălzi ușor începând de luni, fiind prognozate temperaturi de 13 grade Celsius ziua și +1 grad Celsius noaptea. Tendința de încălzire va continua marți și miercuri, când sunt așteptate 15 grade Celsius în timpul zilei și 5 grade noaptea. Vremea va rămâne stabilă pe parcursul întregii săptămâni, iar cerul va fi variabil.
La Bălți, se așteaptă cer variabil, iar maximele termice vor atinge 16 grade Celsius. Nopțile vor fi, de asemenea, mai calde, mercurul din termometre urmând să urce până la 6 grade către mijlocul săptămânii.
De luni, se va încălzi și la Chișinău, iar temperaturile vor continua să crească și în zilele următoare.
Prognoza meteo pentru Chișinău
Foto: Serviciul Hidrometeorologic de Stat
În sudul țării va fi cel mai cald. La Cahul sunt prognozate valori termice de până la 18 grade Celsius în cursul zilei de luni, iar noaptea se așteaptă 6 grade. Temperaturile vor continua să crească, atingând 20 de grade Celsius ziua și 10 grade noaptea, către mijlocul săptămânii. Cerul va fi variabil.
CONTEXT: Unii pomicultori din Republica Moldova estimează pierderi de până la 80%, cauzate de înghețurile din ultimele zile. Cea mai compromisă ar fi roada de măr, cais și prun, au declarat aceștia pentru AGORA.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.