Un caz recent ne-a readus brutal în fața unei realități dureroase: un copil a găsit curajul de a suna la 112, semnalând că mama sa este agresată. La fața locului, polițiștii au abordat presupusul agresor cu politețe, rugându-l respectuos să înceteze și chiar cerându-și scuze pentru deranj. O scenă revoltătoare, dar, din păcate, prea des întâlnită în țara noastră.
Experiențele personale, dar și datele statistice, confirmă același adevăr: femeile din Republica Moldova sunt adesea abandonate în fața agresorilor, fără un sprijin real și fără un sistem de protecție capabil să intervină rapid și eficient.
De ce rămân femeile în relații abuzive
Motivele pentru care o femeie rămâne într-o relație abuzivă țin atât de fricile și rănile ei interioare, cât și de felul în care este construită societatea noastră, în care învățăm de mici că „dacă nu te bate, nu ai de ce să te plângi” și „mulțumește-te că aduce banii acasă”.
Ciclul abuzului, acea succesiune de violență, regrete și promisiuni de schimbare, creează o dependență emoțională greu de rupt. După fiecare episod de violență, agresorul își cere iertare și promite că nu se va mai întâmpla, iar femeia speră. Speră că iubirea, sacrificiul sau răbdarea ei vor fi suficiente pentru a-l schimba.
Frica este un zid invizibil care le ține pe multe femei captive. Frica de răzbunare, frica de a nu-și putea crește copiii singure, frica de a rămâne abandonate într-o societate care, de prea multe ori, întoarce privirea. Dincolo de frică, vine rușinea – sentimentul dureros că eșecul unei relații înseamnă o pată de neșters pe reputația unei femei. Că o femeie „adevărată” trebuie să țină familia unită cu orice preț, chiar dacă acest preț este propria suferință. Rușinea aceasta este adânc înrădăcinată în mentalitatea colectivă, în ideea toxică potrivit căreia „cearta în familie e ceva normal” și „pentru binele copiilor trebuie să rabzi”.
Doar că acești copii, martori la abuz, nu cresc într-un mediu sănătos. În cele mai fericite cazuri, găsesc curajul să sune la poliție pentru a-și salva mama. În celelalte, devin ei înșiși viitori abuzatori sau ajung să accepte violența ca parte firescă a vieții de familie, repetând aceleași drame, generație după generație.
În spatele acestor sentimente, stă adesea dependența economică. Lipsa unui venit propriu sau a sprijinului din partea familiei și prietenilor face ca multe femei să nu aibă unde să plece sau cu ce să-și înceapă o viață nouă. Când sistemul social și juridic este slab sau nepăsător, când autoritățile privesc neputincioase sau chiar complice, femeile învață că nu pot conta pe nimeni. Iar când poliția vine și vorbește cu amabilitate agresorului, în timp ce ele sunt ignorate sau privite cu suspiciune, alegerea tăcerii devine un mecanism de autoapărare.
În fața unui sistem care le trădează, unele femei ajung să nege însăși realitatea violenței trăite. „Nu a fost chiar atât de grav”. „A fost doar o ceartă.” „Nu sunt probe”. Acestea nu sunt doar vorbe spuse pentru presă. Sunt încercări disperate de a păstra iluzia normalității, de a nu pierde ceea ce a mai rămas din viața lor.
Dar adevărul nu poate fi șters atât de ușor. Se vede în ochii unui copil care îndrăznește să ceară ajutor. Se vede în tremurul vocii unei femei obligate să-și apere public agresorul. Se vede în fiecare semn de teamă, în fiecare ezitare de a spune „am fost agresată”.
Ce pot face femeile în fața abuzului?
- Să apeleze la poliție și să insiste pentru emiterea unui ordin de restricție – acesta poate interzice agresorului orice apropiere fizică sau comunicare cu victima.
- Să ceară sprijin juridic gratuit – există servicii de asistență juridică pentru victimele violenței domestice.
- Să contacteze organizații specializate în sprijinirea victimelor – acestea pot oferi adăpost, consiliere psihologică, ajutor pentru găsirea unui loc de muncă și reintegrare socială.
- Să vorbească – cu cineva de încredere, cu un consilier, cu un avocat. Ruptura de izolare este primul pas spre salvare.
- Să știe că nu sunt singure – chiar dacă sistemul e imperfect, există oameni și instituții gata să le întindă o mână de ajutor.
Este nevoie de o schimbare profundă. De un sistem care să nu mai tolereze abuzul, de o poliție care să nu se scuze în fața agresorilor, de o societate care să încurajeze femeile să-și spună povestea fără teamă.
Pentru că nicio femeie nu trebuie să trăiască cu frica de a-și spune adevărul.
Și nicio femeie nu trebuie să creadă că, pentru a-și proteja familia, trebuie să-și sacrifice propria demnitate.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.