„Moldova onorează memoria eroilor care au luptat pentru pace”. Precizările Guvernului despre organizarea evenimentelor de 9 mai

Daniel Vodă, cu precizări despre 9 mai

tg/Daniel Vodă

„Moldova onorează memoria eroilor care au luptat pentru pace”. Precizările Guvernului despre organizarea evenimentelor de 9 mai

Primele persoane în stat vor participa la ceremonia solemnă de la Memorialul „Eternitate”, care va avea loc pe 9 mai. Asta pentru a onora Ziua Victoriei și memoria celor căzuți, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. În aceeași zi, în Piața Marii Adunări Naționale, va fi sărbătorită Ziua Europei.

Laura Macari

În dimineața zilei de 9 mai, conducerea țării va participa la mitingul solemn, pentru a marca 80 de ani de la victoria asupra fascismului și nazismului. „Nimeni nu interzice această comemorare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă.

Cu această ocazie, reprezentantul Guvernului a îndemnat toți cetățenii să onoreze această zi cu omenie, corectitudine și fără politizare.

9 mai este despre amintirea unei victorii împotriva unui război crâncen și este despre valorile care ne unesc pe continentul european. Apelul nostru este simplu și sincer: să prețuim pacea și să le arătăm recunoștința celor care au luptat pentru ea. Fără politizare, cu omenie și unitate. 

Autor: Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului

De 9 mai, veteranii vor primi un sprijin majorat de 30 de mii de lei din partea statului.

VEZI ȘI: EDITORIAL | Amintirea acestui război este, în primul rând, amintirea unei mari tragedii umane

În aceeași zi, în PMAN, va fi inaugurat Orășelul European, pentru a marca Ziua Europei. Daniel Vodă a explicat că forțele de ordine vor coordona aceste evenimente cu organizatorii, pentru a menține ordinea publică.

CONTEXT. Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) și blocul „Victorie” au anunțat că vor participa și în acest an la marșul de 9 mai. Liderul PSRM, Igor Dodon, a declarat că vor marca aniversarea de 80 de ani a „victoriei armatei sovietice”. 

La 25 mai 2023, deputații în Parlament au aprobat un proiect prin care au stabilit că, la 8 mai, este marcată „Ziua comemorării și reconcilierii în memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial”, iar la 9 mai este celebrată Ziua Europei.

Citește și: 9 mai, la Chișinău. Între Marșul Memoriei, protestele antirăzboi și manifestațiile pro-UE

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.