România, exclusă oficial de SUA din Programul Visa Waiver

Foto simbol

România, exclusă oficial de SUA din Programul Visa Waiver

Statele Unite au exclus oficial România din Programul Visa Waiver (VWP), potrivit unui comunicat emis de Departamentul pentru Securitate Internă (DHS), confirmat de surse oficiale pentru G4Media. Decizia a fost luată cu două zile înainte de alegerile prezidențiale din 4 mai și vine în urma unei revizuiri anunțate în luna martie.

Irina Soltan

Motivul oficial invocat este protejarea integrității programului și a securității frontierelor și imigrației. DHS precizează că România ar putea fi reconsiderată pentru includerea în VWP dacă va îndeplini pe viitor criteriile statutare.

România este prima țară din cele 43 care a fost suspendată și apoi exclusă complet din program, situație comparabilă doar cu Argentina în 2001 și Uruguay în 2003, însă procedura aplicată în cazul României este fără precedent.

Reacția autorităților române

Ministerul Afacerilor Externe al României și-a exprimat regretul pentru decizie, susținând că România a îndeplinit toate criteriile legale pentru participare în VWP.

MAE român a calificat decizia drept una politică, dar a subliniat că parteneriatul strategic dintre România și SUA va continua, iar autoritățile române vor relua demersurile pentru obținerea regimului de scutire de vize.

Ce este Programul Visa Waiver

Programul permite cetățenilor din țările participante să călătorească în SUA pentru turism sau afaceri timp de până la 90 de zile, fără viză. În schimb, țările respective trebuie să acorde același regim cetățenilor americani. Participarea implică standarde stricte de securitate și cooperare în combaterea terorismului și a imigrației ilegale.

CONTEXT. Amintim că în ianuarie 2025, Administrația Biden anunțase includerea României în VWP. La 25 martie, DHS a suspendat aplicarea programului pentru România și a început o evaluare. Procedura s-a încheiat cu decizia de revocare a desemnării.

Excluderea intervine în contextul în care James E. Trainor, emisar republican la București, a confirmat ingerințe externe la alegerile prezidențiale anulate din 2024.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.