Prezidențiale România: George Simion și Nicușor Dan, primele poziții în clasament. Rezultatele preliminare

colaj AGORA

Prezidențiale România: George Simion și Nicușor Dan, primele poziții în clasament. Rezultatele preliminare

După centralizarea a 100% din voturi, potrivit rezultatelor preliminare de la alegerile prezidențiale, primul loc în clasament este ocupat de candidatul AUR, George Simion. Pe locul al doilea s-a poziționat Nicușor Dan. Astfel, aceștia sunt cei doi pretendenți la Cotroceni care intră în al doilea tur.

Olga Scripnic

George Simion, potrivit datelor preliminare furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) română, a obținut cel mai mare număr de voturi la scrutinul prezidențial din România. Acesta se află în fruntea clasamentului cu peste 3,8 milioane de voturi, ceea ce reprezintă 40,96%. Tot acesta a fost candidatul care a obținut cele mai multe voturi și în diaspora, peste 60%.

Contracandidatul său din turul al doilea ar urma să fie Nicușor Dan. După procesarea a 20.084 de procese verbale din 20.085, candidatul independent a obținut peste 1,9 milioane de voturi, ceea ce reprezintă 20,99%.

De cealaltă parte, cursa pentru locul al doilea a fost strânsă la începutul procesării sufragiilor, timp în care o perioadă Crin Antonescu era pe a doua poziție. După centralizarea aproape a tuturor voturilor, candidatul Alianţei Electorale România Înainte a obținut peste 1,8 milioane de voturi, ceea ce reprezintă 20,07%.

Cu alte cuvinte, diferența dintre candidatul de pe locul al doilea și cel de pe locul al treilea este de aproximativ 86 de mii de voturi.

...

Rezultatele preliminare ale alegerilor

Autoritatea Electorală Permanentă

Menționăm că mai urmează să fie procesat un proces verbal.

La primul tur al alegerilor prezidențiale din România, care a avut loc în 4 mai, au votat peste 9,5 milioane de alegători.

Al doilea tur al scrutinului prezidențial va avea loc în 18 mai.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.