În afara orașului Cimișlia, un grup de persoane ar fi organizat lupte între animale.
La fața locului s-a stabilit prezența a circa 70 de persoane și aproximativ 30 de câini de rasă. Tot acolo era improvizată o volieră unde erau desfășurate luptele.
Autor: Poliția R. Moldova
Polițiștii au stabilit cǎ, până la intervenția lor, persoanele au organizat cinci lupte.
La fața locului a fost solicitat și specialistul veterinar pentru a examina patrupezii.
Oamenii legii urmează să stabilească care sunt persoanele suspecte pentru „Cruzimea faţă de animale prin organizarea, finanțarea, promovarea, facilitarea sau susținerea prin diverse mijloace tehnice sau logistice de activități competitive de tipul luptelor de animale”.
Potrivit Codului contravențional al R. Moldova, aceste activități sunt sancționate cu amendă de la 3.000 la 6.000 de lei pentru persoanele fizice, iar de la 6.000 la 15.000 de lei pentru persoanele cu funcție de răspundere.
Dacă aceste acțiuni sunt repetitive, atunci amenda pentru persoanele cu funcție de răspundere este mai mare - între 8.000 și 17.000 de lei.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.