A început procesul de alegere a succesorului Papei Francisc. Cardinalii votează în cel mai numeros conclav din istorie

A început procesul de alegere a succesorului Papei Francisc. Cardinalii votează în cel mai numeros conclav din istorie

Cardinalii catolici din întreaga lume încep, în după-amiaza zilei de 7 mai, votul pentru alegerea noului papă. Conclavul din acest an este cel mai numeros din istorie și, potrivit observatorilor, unul dintre cele mai imprevizibile. Cei 133 de cardinali electori s-au reunit zilnic începând din 28 aprilie pentru sesiuni de discuții în care au împărtășit viziuni despre viitorul Bisericii, dar consensul pare încă departe, scrie The Guardian.

Marcela Vovc

„Am auzit multe voci, nu este ușor să tragi concluzii”, a declarat arhiepiscopul din Jakarta, Ignatius Suharyo Hardjoatmodjo, ultimul cardinal sosit la Roma. Această diversitate de opinii reflectă și moștenirea lăsată de Papa Francisc, care a murit luna trecută la 88 de ani. El a format un colegiu cardinalicesc eterogen, împărțit între susținătorii reformelor sale progresiste și cei care își doresc o întoarcere la o abordare mai tradiționalistă a conducerii bisericii.

Înainte de începerea conclavului, cardinalii s-au mutat în Casa Santa Marta, unde vor fi complet izolați de lumea exterioară – fără telefoane mobile, fără acces la media – și se vor deplasa doar cu autobuzul spre Capela Sixtină pentru sesiunile de vot. Jurământul de confidențialitate este obligatoriu atât pentru cardinali, cât și pentru personalul Vaticanului implicat în organizare, de la bucătari și șoferi până la medici.

În fiecare zi vor avea loc două tururi de vot – dimineața și după-amiaza. Dacă niciun candidat nu obține majoritatea de două treimi, se emite fum negru prin coșul de pe Capela Sixtină. Fumul alb va anunța alegerea noului papă. Dacă după trei zile nu se ajunge la un rezultat, se ia o zi de reflecție, iar apoi procesul se reia.

Până acum, peste 20 de cardinali sunt considerați „papabili”, însă numele vehiculate se pot schimba rapid. Favoritul momentului pare să fie Robert Prevost, un cardinal american moderat, apreciat pentru echilibrul și capacitatea sa de a asculta. El pare să fi devansat alți candidați moderați, precum Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului, considerat un diplomat abil, dar lipsit de carismă.

Pe lista reformiștilor se află și Luis Antonio Tagle din Filipine, supranumit „Francisc al Asiei”, Matteo Zuppi și Pierbattista Pizzaballa din Italia, Jean-Claude Hollerich din Luxemburg, Timothy Radcliffe din Marea Britanie și Michael Czerny din Canada. În tabăra conservatoare se remarcă Péter Erdő din Ungaria și Robert Sarah din Guineea, critic vocal al pontificatului lui Francisc. De asemenea, Raymond Burke (SUA) și Gerhard Müller (Germania) fac lobby pentru alegerea unui papă ortodox din punct de vedere doctrinar.

Tradiția spune însă că „cel care intră papă în conclav, iese cardinal”, ceea ce sugerează că favoriții rar ajung să fie aleși. Papa Francisc însuși (Jorge Mario Bergoglio) nu a fost văzut ca un favorit la conclavul din 2013.

În ciuda diferențelor dintre electori, există o viziune comună: noul papă trebuie să fie un „punte și un ghid pentru o umanitate dezorientată, aflată în criză”, potrivit unui oficial al Vaticanului. De asemenea, toți par să își dorească un conclav cât mai scurt, care să nu depășească trei-patru zile.

„Toți vor mai multă implicare în guvernarea viitorului papă”, spune Andrea Vreede, corespondentul Vaticanului pentru televiziunea publică olandeză NOS. Iar Severina Bartonitschek, de la agenția catolică germană KNA, subliniază: „Principalul rol al viitorului papă va fi acela de a uni biserica. Va trebui să continue evanghelizarea, dar și să abordeze frontal chestiuni dificile precum abuzurile sexuale în rândul clerului. Avem nevoie de un papă care nu se teme să lupte cu aceste probleme”.

CONTEXT: Papa Francisc, liderul Bisericii Romano-Catolice, a încetat din viață la vârsta de 88 de ani, după o bătălie complicată cu pneumonia dublă. Tragedia a aruncat în doliu profund cei 1,4 miliarde de credincioși catolici din întreaga lume.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.