Comisara europeană pentru extindere și delegația oficială de care este însoțită, în perioada 8 – 12 mai, vor avea o serie de activități și întâlniri în mai multe regiuni ale țării.
Vizita are loc într-un moment simbolic, cu ocazia Zilei Europei, și reconfirmă angajamentul Uniunii Europene pentru alinierea Republicii Moldova.
Autor: Guvernul R. Moldova
Potrivit Guvernului R. Moldova, la 9 mai, Kos va participa la ceremonia prilejuită „Zilei Victoriei asupra fascismului și nazismului” și de comemorare a eroilor celui de-Al Doilea Război Mondial, la Complexul Memorial Eternitate, alături de conducerea dă vârf a țării.
Tot la 9 mai, Kos va participa la concertul public dedicat Zilei Europei și ka dialoguri cu reprezentanții societăților civile, cu antreprenori și cetățenii din Piața Marii Adunări Naționale.
La Ungheni, în aceeași zi, la avea loc inaugurarea „Satului European”, iar la Rădenii Vechi - vizite la producători locali și discuții cu antreprenori din domeniul agroalimentar.
În 10 și 11 mai, delegația UE va face vizite la Orhei, Negureni, Edineț, Bălți, Comrat, Cahul și Văleni. Potrivit comunicatului emis de Guvern comisara europeană va interacționa cu tineri, profesori, autorități locale, antreprenori și femei-lidere din sudul țării.
Vor fi inaugurate proiecte susținute de UE – de la centru educațional și piețe pentru producători locali până la huburi agroalimentare și inițiative turistice premiate de ONU.
Amintim că ultima vizită a comisarii europeană pentru extindere în R. Moldova a avut loc în februarie curent.
Restricții de circulație
Astăzi, 8 mai, în intervalul 18:00-23:50, și în 9 mai, de la 06:00 la 23:00, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din Chișinău, din centrul orașului și arterele care fac legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău.
Conducătorii auto sunt îndemnați să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul Circulației Rutiere.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.