UE oferă R. Moldova 190 de milioane de euro pentru reforme și proiecte de dezvoltare. Acordul a fost semnat de premierul Recean și comisara Marta Kos (VIDEO)

UE oferă R. Moldova 190 de milioane de euro pentru reforme și proiecte de dezvoltare. Acordul a fost semnat de premierul Recean și comisara Marta Kos (VIDEO)

Republica Moldova și Uniunea Europeană au semnat astăzi, 9 mai, Acordul pentru Planul de creștere – un document strategic care urmărește să sprijine dezvoltarea economică și socială a țării și să accelereze integrarea europeană. Acordul, semnat la Casa Guvernului de premierul Dorin Recean și Comisara Europeană pentru Extindere, Marta Kos, prevede un sprijin financiar de 190 de milioane de euro din partea Uniunii Europene.

Marcela Vovc

Documentul prevede sprijin financiar din partea UE în valoare de 190 de milioane de euro și se axează pe două direcții principale: o agendă de reforme și un pachet de investiții strategice. Printre obiectivele majore se numără dezvoltarea mediului de afaceri, modernizarea infrastructurii, susținerea agriculturii, digitalizarea serviciilor publice, protejarea mediului, creșterea calității educației și a sănătății, dar și întărirea statului de drept.

Vezi detalii aici: Guvernul a aprobat pachetul european de 1,9 miliarde de euro. Recean: „Suma va fi investită în reforme, infrastructură și economie”

Investițiile prevăzute în cadrul Planului de creștere vor fi orientate către proiecte concrete, cu impact direct asupra economiei și calității vieții cetățenilor. Acestea includ reabilitarea infrastructurii rutiere la nivel local, regional și raional, construcția Spitalului Regional din Bălți, extinderea și reabilitarea pădurilor (proiect lansat de Președinție), modernizarea sistemelor de irigații pentru sprijinirea agriculturii, precum și programe destinate antreprenorilor și tinerilor, printre care un supliment salarial de 3.000 de lei pentru cei aflați la primul loc de muncă.

Este și investiția noastră într-un viitor membru al Uniunii Europene. Acesta este proiectul la care muncim împreună cu toții. Prin Planul de Creștere, Uniunea Europeană ne oferă un ajutor financiar fără precedent pentru dezvoltarea. Iar noi, instituțiile Republicii Moldova, ne angajăm să ridicăm standardele de viață, să modernizăm instituțiile și să facem investiții pentru a asigura creștere economică. 

Autor: Dorin Recean, prim-ministrul R. Moldova

La rândul său, comisara Marta Kos a declarat că Planul de creștere reflectă încrederea Uniunii Europene în viitorul european al Moldovei. Ea a precizat că obiectivul este dublarea dimensiunii economiei moldovenești și crearea a 100.000 de locuri de muncă în următorul deceniu. În perioada următoare, Marta Kos va vizita mai multe regiuni ale țării pentru a discuta cu cetățenii și autoritățile locale despre beneficiile acestui program.

De ce facem acest lucru? Pentru că vrem să obținem o creștere substanțială, care este esențială pentru a atrage investiții străine, dar și pentru a obține un standard înalt de viață pentru cetățenii dumneavoastră. Dorim Moldova să adere la Uniunea Europeană, niciun dubiu în privința aceasta, însă până atunci, deja vrem să vă ajutăm să ajungeți la standardele Europei. Este un lucru crucial pentru orice aderare reușită. 

Autor: Marta Kos, Comisara Europeană pentru Extindere

Totodată, comisara Marta Kos a anunțat că, în zilele următoare, va vizita mai multe regiuni ale Republicii Moldova – printre care Bălți, Orhei, Edineț, Comrat, Cahul și Vulcănești, pentru a discuta cu cetățeni, autorități locale, fermieri, antreprenori și tineri despre așteptările și beneficiile Planului de creștere. „Cred cu tărie în viitorul european al Republicii Moldova și îmi doresc să construim acest viitor împreună, alături de dumneavoastră”, a declarat oficiala europeană.

De asemenea, ambii oficiali și-au exprimat încrederea că Moldova poate deveni stat membru al Uniunii Europene într-un viitor apropiat. „Nu în 10 ani, nu în 20, ci în patru ani”, a declarat Recean. „Dacă ziceți dumneavoastră patru ani, eu zic trei ani și zece luni”, a replicat, zâmbind, Comisara Kos.

CONTEXT: Republica Moldova va primi un sprijin financiar fără precedent din partea Uniunii Europene, în valoare de 1,9 miliarde de euro. Decizia a fost aprobată la ședința Guvernului din 7 mai. Potrivit premierului Dorin Recean, fondurile vor susține un amplu plan de modernizare a instituțiilor, infrastructurii și economiei naționale, contribuind esențial la pregătirea țării pentru aderarea la UE.

Pachetul, prezentat în cadrul unei conferințe de presă după ședința Executivului, este cel mai mare sprijin financiar oferit vreodată de UE Republicii Moldova. Acesta este structurat în două componente: 400 de milioane de euro sub formă de granturi nerambursabile și 1,5 miliarde de euro sub formă de împrumuturi „în condiții extrem de avantajoase”, potrivit premierului Dorin Recean.

Potrivit oficialului, partea de împrumut se va acorda pe o perioadă de 40 de ani, cu o perioadă de grație de 10 ani, în care nu vor fi plătite tranșe. Dobânzile variază între 0,1% și puțin peste 3%. „Sunt condiții extrem de avantajoase pentru ca noi să putem să finanțăm planul nostru de dezvoltare economică,” a subliniat Recean.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.