În plângerea depusă la CA, președintele MAN reclama conținutul a două ediții ale emisiunii „Ora de Ras”, difuzată de postul de televiziune „Jurnal TV” în datele de 21 și 28 aprilie 2024. Potrivit acestuia, emisiunile ar fi conținut informații defăimătoare la adresa sa, a formațiunii pe care o conduce și a instituției în fruntea căreia se află.
Ion Ceban a argumentat că, deși este vorba despre o emisiune satirică, prevederile legale privind apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale ar trebui să fie aplicabile și acestui gen de programe, întrucât publicul ar putea fi indus în eroare în privința faptelor prezentate.
În urma controlului efectuat, Consiliul Audiovizualului a constatat că emisiunile în cauză au fost realizate sub forma unui melanj de genuri jurnalistice – informativ, opinie, comentariu și satiră. Iar anumite informații prezentate au fost tratate cu o rigoare jurnalistică redusă, fiind susceptibile de a crea confuzie în rândul telespectatorilor.
Totodată, CA a subliniat că evaluarea acurateței acestor conținuturi ar putea fi mai adecvat realizată prin prisma Codului deontologic al jurnalistului și a Legii cu privire la libertatea de exprimare.
Referitor la solicitarea PP MAN de a obliga „Jurnal TV” să afișeze permanent, pe parcursul emisiunii, o mențiune explicită care să indice caracterul umoristic și fictiv al conținutului, autoritatea de reglementare a respins cererea, invocând imposibilitatea de a interveni în politica editorială a instituțiilor media.
Prin urmare, MAN s-a adresat în instanță. Însă cererea a fost respinsă ca neîntemeiată. Decizia Judecătoriei Chișinău poate fi atacată cu apel.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.