Câte ordine de restricție au fost emise în ultimii trei ani. Tot mai mulți agresori sunt obligați să poarte brățări electronice

Câte ordine de restricție au fost emise în ultimii trei ani. Tot mai mulți agresori sunt obligați să poarte brățări electronice

Anual, sunt emise aproape șase mii de ordine de restricție de urgență, arată datele din perioada 2022–2024, obținute de AGORA. În primele trei luni ale acestui an, poliția a emis 1.378 de asemenea măsuri de protecţie a victimelor violenţei. 

Aliona Ciurca

Acest instrument, de emitere a ordinelor de restricție de urgență, a fost introdus în legislația Republicii Moldova în anul 2017 și le permite polițiștilor să intervină imediat, îndepărtând agresorul din locuință fără a mai fi necesară o decizie prealabilă a instanței. Victima beneficiază de protecție pe termen scurt, până la 10 zile. Ulterior, aceasta poate solicita emiterea unei ordonanțe de protecție. 

Potrivit datelor poliției, livrate pentru AGORA, în 2022, autoritățile au emis 5.907 ordine de restricție de urgență, în 2023 – 5.723, iar în 2024 – 5.826.

Tot în 2022, au fost înregistrate încălcări ale 762 de ordine, în 2023 – în 788 de cazuri, iar în 2024 – în 874. În primele trei luni ale acestui an, s-au înregistrat încălcări ale 211 ordine de urgență.

Mai multe ordine, tot mai multe încălcări


În R. Moldova, ordonanțele de protecție au fost introduse mai devreme - în 2008, odată cu adoptarea Legii privind prevenirea și combaterea violenței în familie. 

Pentru a obține o ordonanță de protecție, victima trebuie să depună o cerere la instanța de judecată. Dacă nu se poate adresa personal, cererea poate fi depusă de procuror sau de poliție, însoțită de o explicație scrisă din partea victimei care să justifice imposibilitatea. 

Ordonanţa de protecţie este eliberată de judecător în 24 de ore de la primirea cererii, iar emiterea acesteia oferă protecție pe un termen mai lung – de până la trei luni – cu posibilitatea de prelungire, în funcție de gravitatea cazului și de riscurile implicate.

În 2022, Poliția R. Moldova a primit 758 de cereri pentru emiterea unei ordonanțe de protecție, în 2023 - 798 de cereri, iar în 2024 - 1.104. În primele trei luni ale acestui an, au fost înregistrate 140 de solicitări. 

În aceeași perioadă, autoritățile au înregistrat 346 de încălcări ale ordonanțelor pentru anul 2022, 448 - pentru anul 2023, 498 - pentru anul 2024 și 62 - în primele trei luni ale anului curent. 

Inspectoratul General al Poliției spune că nu deține și o evidență statistică separată privind retragerea solicitărilor respective, dar subliniază că, potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 45/2007, cererea victimei nu poate fi retrasă dacă faptele constatate implică un risc sporit pentru viața sau sănătatea acesteia ori a membrilor familiei

Tot mai mulți agresori obligați să poarte brățări electronice 


În Republica Moldova, din 3 ianuarie 2021, a intrat în vigoare legea care prevede monitorizarea electronică a agresorilor, imediat după pronunțarea ordonanței de protecție. 

Astfel, agresorul primește o brățară electronică cu GPS, prin care este monitorizat electronic, și poate fi localizat în orice moment. Victima, în baza ordonanței de protecție, este dotată cu un sistem electronic de supraveghere, dar fără GPS. Cele două dispozitive sunt conectate, astfel încât autoritățile pot vedea, în timp real, dacă agresorul respectă față de victimă distanța impusă prin ordonanța de protecție.

Brățările electronice s-au dovedit a fi un instrument eficient în prevenirea recidivei, în special în cazurile de violență în familie, asigurând monitorizarea în timp real și descurajând comportamentele abuzive”, declară IGP pentru AGORA. 

În ultimii ani, numărul celor obligați să poarte brățări pentru monitorizare a fost în continuă creștere: de la 635 de cazuri în 2022, la 703 în 2023, 878 - în 2024 și 170 în primele trei luni ale acestui an. 

Datele recente arată că 73% dintre femeile din R. Moldova au fost supuse cel puțin unei forme de violență din partea unui partener intim la un moment dat în viața lor. De asemenea, în fiecare an, în Republica Moldova, aproximativ 40 de femei sunt ucise de (foștii) parteneri sau de alți membri ai familiei. 

VEZI ȘI: Ordinul de restricție de urgență și ordonanța de protecție: Ce trebuie să știe victimele violenței domestice

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.