Semnatarii mesajului, printre care Alfred Moses, James Rosapepe, Michael Guest, Nicholas Taubman, Mark Gitenstein, Hans G. Klemm și Adrian Zuckerman, au precizat că vorbesc în calitate de cetățeni americani și prieteni ai României, nu în numele guvernului SUA. Ei atrag atenția asupra pericolului ca România să alunece într-o sferă de influență rusească, în contextul în care „Rusia este din nou în ofensivă, după invadarea Ucrainei”, și se întreabă dacă țara noastră nu va deveni „următoarea țintă, așa cum a fost în vremea lui Stalin”.
Subsemnaţii - foști ambasadori ai Statelor Unite în România, republicani și democrați, din timpul administrației Clinton până la administrația Trump, adresăm acest mesaj nu în calitate de reprezentanți oficiali ai Guvernului SUA, nici în vreo altă calitate profesională,ci în calitate de cetățeni americani care și-au dedicat ani din viața și reputația lor pentru a-i ajuta pe americani și pe români să se ajute reciproc. Nutrim o afecțiune profundă pentru România și un angajament neclintit față de o alianță transatlantică puternică între Europa și Statele Unite, România fiind un bastion de importanță critică pentru securitatea și libertatea ambelor noastre țări.
Autor: Scrisoarea deschisă a foștilor ambasadori ai SUA în România
Diplomații își reafirmă sprijinul pentru o alianță transatlantică puternică și subliniază că România este „un bastion critic pentru securitatea și libertatea Europei și a Statelor Unite”. Ei avertizează că alegerea unui președinte perceput ca fiind favorabil Moscovei ar putea afecta drastic sprijinul american pentru România.
În timpul mandatelor noastre, președinții americani care ne-au numit au dovedit în mod clar că s-au angajat fără echivoc într-o alianță transatlantică puternică cu România, ca pilon de sprijin pentru NATO și Uniunea Europeană, pentru securitatea Americii și a României. Am fost martori direcți la eliberarea cu succes a românilor de sub dictatura impusă de Rusia, drumul lor spre libertate și integrarea cu restul Europei prin Uniunea Europeană și alianța cu Statele Unite prin NATO. Astăzi toate acestea sunt în pericol. Sub Putin, Rusia este din nou în ofensivă. În primul rând, prin invadarea Ucrainei. Va fi România următoarea sa țintă, așa cum a fost în vremea lui Stalin?
Autor: Scrisoarea deschisă a foștilor ambasadori ai SUA în România
Doi dintre foștii ambasadori americani care au semnat scrisoarea au origini românești și spun că înțeleg dificultățile cu care se confruntă mulți români. Ei subliniază, însă, că din perspectiva americană, Vladimir Putin și aliații săi sunt percepuți ca o amenințare gravă la adresa securității, libertății și prosperității nu doar a României, ci și a Europei și a Statelor Unite.
Doi dintre noi avem origini româneşti. Înțelegem luptele cu care se confruntă atât de mulți cetățeni români. Dar, în calitate de cetăţeni americani și foști ambasadori SUA în România, înțelegem și modul în care majoritatea americanilor îi percep pe Vladimir Putin și pe aliații săi. Ei reprezintă amenințări fatale la adresa securității, libertății și prosperității din România, Europa și America. Dacă România va alege un președinte pro-Putin, apărarea și sprijinul economic al Statelor Unite pentru românii de rând, riscă să fie afectate drastic. Românii se confruntă cu o alegere istorică evidentă: dominația Rusiei sau propriul său viitor,aliat al Americii în NATO. Putin sau America. Ca prieteni ai românilor, de la Maramureș până la Constanța și de la Timișoara până la Iași – cu fiecare județ și comună dintre ele – sperăm din inimă ca prietenii noștri români să reafirme valorile transatlantice și că vor respinge orice alianță percepută cu interesele lui Putin. Noi nu putem vota la alegerile prezidențiale din România. Dar voi puteți.
Autor: Scrisoarea deschisă a foștilor ambasadori ai SUA în România
Într-un mesaj separat, Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA numit de Donald Trump, a transmis o scrisoare deschisă în care îl acuză pe unul dintre candidați că ar fi „un pericol real pentru democrație” și că ar urma „cartea lui Putin”, dorind să scoată România din NATO și UE. El i-a îndemnat pe români să nu se lase păcăliți de un discurs populist și radical, și să rămână uniți pe drumul democrației.
Din păcate, astăzi ne confruntăm cu un alt moment istoric - posibilitatea ca un candidat extremist să câștige viitoarele alegeri prezidențiale din 18 mai și să inverseze toate progresele înregistrate de România în ultimii treizeci și cinci de ani. Acest candidat extremist reprezintă un pericol clar și prezent pentru democrație, libertate și prosperitate. El papagalește cartea lui Putin care încearcă să scoată România din Uniunea Europeană, NATO și relația sa euro-atlantică și să o transforme într-un stat autoritar precum Rusia - o nouă Belarus. Acest extremist încearcă să se deghizeze susținător al mișcarii anti woke, anti DEI și anti izolaționist -globalistă. Totuși, acesta nu este decât un văl subțire pentru a ascunde cartea de joc autoritară a lui Putin, menită să preia controlul asupra României fără să tragă niciun foc. România, împreună cu Polonia, este un apărător ferm al flancului estic al Europei împotriva agresiunii ruse. Este o țintă strategică principală pentru Rusia lui Putin în actele sale cibernetice, hibride și cinetice de război împotriva aproape tuturor țărilor europene.
Autor: Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA în România
„România poate fi și trebuie salvată din abis. Nu putem permite întoarcerea la sărăcie, izolare și dictatură”, a transmis Zuckerman în încheierea apelului său.