Volumul, intitulat „La 80 de ani de la Marea Victorie”, a fost publicat la începutul lunii mai și, potrivit istoricului Aleksei Uvarov, care a analizat lucrarea la solicitarea publicației Meduza, articolele reflectă starea de spirit a elitei politice și a aparatului de securitate rus, aflat în al patrulea an de război cu Ucraina.
Narîșkin rescrie istoria serviciilor secrete și justifică represiunea
Serghei Narîșkin, directorul Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR) și președinte al Societății Istorice Ruse, semnează un text care prezintă un portret idealizat al serviciilor de spionaj sovietice. El susține că acestea ar fi prezis cu succes invazia germană din 1941 și ar fi avut un rol esențial în marile victorii sovietice de la Moscova și Kursk. Totodată, Narîșkin elogiază contribuția spionajului sovietic la proiectul atomic și acțiunile din spatele liniilor inamice, incluzând asasinate și sabotaje.
În ciuda tonului glorificator, articolul conține numeroase omisiuni și falsuri istorice. De exemplu, Narîșkin acuză Occidentul că ar fi „împins” Germania nazistă către războiul cu URSS prin sprijin militar, ignorând faptul că între 1939 și 1941 URSS a avut relații comerciale și strategice strânse cu Berlinul, livrând petrol, metale rare și alte resurse esențiale pentru industria de război germană.
Narîșkin merge mai departe, sugerând că invazia Germaniei asupra URSS a fost determinată de ocuparea Poloniei de către naziști – omițând însă că URSS a colaborat cu Hitler în împărțirea Poloniei în baza pactului Molotov-Ribbentrop, semnat pe 23 august 1939. Două săptămâni mai târziu, Armata Roșie invada estul Poloniei.
Zolotov laudă deportările și reprimarea populației
O altă contribuție controversată aparține lui Viktor Zolotov, directorul Gărzii Naționale Ruse (Rosgvardia). În textul său, Zolotov compară intervențiile actuale ale Rosgvardiei în teritoriile ocupate din Ucraina cu acțiunile trupelor NKVD în Europa de Est după 1945. El justifică deportările în masă ale popoarelor considerate „nesigure”, cum ar fi tătarii din Crimeea, cecenii, ingușii, germanii din Volga și balticii, susținând că acestea ar fi fost „măsuri de securitate” necesare.
Zolotov folosește un limbaj ambiguu, afirmând că Rosgvardia are „sarcini similare de relocare” în Ucraina, o formulare care maschează practicile de deportare forțată și epurare etnică. Aceste acțiuni au fost criticate pe plan internațional și sunt documentate de organizații pentru drepturile omului.
Negarea crimelor sovietice și glorificarea războiului actual
Textele din volum ignoră complet crimele regimului stalinist – de la epurările politice până la foametea indusă în Republica Moldova și Ucraina și deportările în Siberia. În schimb, accentul cade pe ideea de „unitate multinațională” în victoria asupra nazismului, subliniată de oficiali precum Iuri Chaika și Igor Komarov, reprezentanți ai Kremlinului în Caucaz și Volga.
În articolul său, Igor Șcegolev, reprezentant prezidențial pentru Districtul Federal Central, neagă existența panicii de la Moscova în octombrie 1941, în contextul apropierii Wehrmachtului de capitala sovietică. Această panică este un fapt bine documentat, inclusiv în manualele oficiale coordonate de fostul ministru al Culturii, Vladimir Medinski. Șcegolev ignoră pierderile masive și descrie exclusiv eroismul populației, stabilind o paralelă directă între „spiritul Moscovei din 1941” și actualele obiective ale regimului în războiul din Ucraina.
Concluzie
Volumul „La 80 de ani de la Marea Victorie” este mai mult decât un omagiu istoric. Este un instrument de propagandă prin care autoritățile ruse încearcă să justifice politicile represive din prezent și să rescrie trecutul pentru a susține narativul oficial. Între exagerarea rolului serviciilor secrete, distorsionarea alianțelor istorice și glorificarea deportărilor, cartea reflectă viziunea ideologică dominantă în rândul elitei de securitate a Rusiei, pe fondul unui conflict de durată cu Ucraina și a unei tot mai mari izolații internaționale.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.