Acest ajutor inițial este oferit pentru ca familiile să-și poată acoperi cheltuielile și necesitățile primare cauzate de tragedie. În paralel, suntem în proces de documentare a situației fiecărei familii, pentru a putea interveni cu sprijin personalizat în funcție de nevoile reale.
Autor: Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale
De asemenea, persoanele afectate de incendiu vor beneficia de vouchere pentru necesitățile stringente, cazare temporară pentru cei care încă nu au solicitat și asistență directă din partea echipelor Ministerului Muncii.
Ministrul Muncii, Alexei Buzu, a precizat că persoanele care au avut nevoie urgentă de un adăpost au beneficiat deja de cazare temporară în cămine.
CONTEXT. Mai multe apartamente au fost distruse în totalitate, în urma incendiului de pe 16 mai, izbucnit la mansarda unui bloc din Durlești. Aproximativ 1.500 de metri pătrați din acoperiș au fost distruși.
De asemenea, 16 persoane au avut nevoie de intervenția ambulanței. Majoritatea pacienților au suferit intoxicații cu monoxid de carbon și reacții acute la stres. După acordarea primului ajutor la fața locului, trei dintre pacienți au fost transportați la spital.
În acest context, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a anunțat inițierea unui control inopinat prin intermediul Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică.
Cinci familii afectate de incendiul de la Durlești au fost asigurate cu locuri de trai temporare în cadrul căminelor studențești, iar alți locatari au mers la rude. Proprietarii celor 16 apartamente distruse ar urma să primească până la 20 de mii de lei din fondul de rezervă al Consiliului Local din Durlești, a anunțat consilierul PAS, Oleg Popșoi.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.