Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Peste 600 de soldați au fost eliberați (FOTO)

Schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Peste 600 de soldați au fost eliberați (FOTO)

Rusia și Ucraina au eliberat câte 307 prizonieri de război, la 24 mai. Asta în cadrul celei de-a doua etape a celui mai mare schimb de ostatici dintre cele două state, transmite The Kyiv Independent.

Laura Macari

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat că Ucraina a obținut eliberarea a 307 soldați ucraineni din captivitatea rusă, la 24 mai. Procesul urmează să continue până la 25 mai. 

Printre prizonierii de război recent eliberați se numără 27 de soldați care au apărat Mariupol, precum și cei care au luptat în sectoarele Donețk, Herson, Harkov, Zaporojie și Lugansk, a declarat sediul de coordonare al Ucrainei pentru tratamentul prizonierilor de război.

În doar aceste două zile, 697 de persoane au fost aduse acasă. Ne așteptăm ca procesul să continue mâine. Printre cei care s-au întors astăzi se numără războinici din Forțele noastre Armate, Serviciul Poliției de Frontieră de Stat, Garda Națională a Ucrainei.

Autor: Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei

...

Schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina

The Kyiv Independent

...

Schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina

The Kyiv Independent

De asemenea, Ministerul rus al Apărării a confirmat că 307 prizonieri de război ruși au fost aduși înapoi din Ucraina și sunt pe drum spre Belarus, pentru tratament.

Șeful Biroului prezidențial al Ucrainei, Andrii Iermak, a declarat că, după finalizarea schimbului „1.000 pentru 1.000”, ar putea fi organizate viitoare discuții cu Rusia.

CONTEXT. Rusia și Ucraina au dat startul celui mai mare schimb de prizonieri de la începutul agresiunii ruse, în urma căruia 2.000 de persoane se vor întoarce în țările de origine. La 23 mai, fiecare stat a returnat câte 390 de prizonieri.

Reprezentanții Rusiei și Ucrainei s-au întâlnit la 16 mai în Turcia, pentru prima dată în trei ani, într-un nou efort de negociere a păcii. În urma discuțiilor, Rusia și Ucraina au ajuns la o înțelegere de principiu privind un nou schimb de prizonieri, în formatul „1000 la 1000”, și urmează să elaboreze condițiile scrise pentru o posibilă încetare a focului.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.